BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prin Asia, căutând vindecarea

Prin Asia, căutând vindecarea

la 25 March 2019 11:10
25 March 2019 11:10
De când a plecat din Oradea, David Luke Michael Bryan a avut parte de experienţe de neuitat.
Scris de demeter1 - De când a plecat din Oradea, David Luke Michael Bryan a avut parte de experienţe de neuitat.

Trimite articolul

X

Vi-l mai amintiţi pe David Luke Michael Bryan? Este britanicul care a venit în Oradea ca voluntar la reconstrucţia unui orfelinat şi a rămas pentru mai mulţi ani, ajungând să reprezinte România la Eurovision şi avansând în show-urile live la Vocea României în echipa lui Marius Moga.

David s-a născut pe 11 decembrie 1984 în Newton Aycliffe, Marea Britanie. Mai are doi fraţi mai mari. Tatăl lor i-a părăsit când David avea trei ani. A iubit muzica de mic. S-a înscris la Facultatea de Artă Dramatică, dar a trebuit să renunțe după un an din pricina problemelor financiare. A lucrat în mai multe locuri, iar în 2006 a venit în România. Iubirea l-a făcut să nu mai plece câțiva ani. Vocea lui unică și dragostea pentru muzică l-au dus spre karaoke, unde a fost auzit şi văzut de câteva persoane care i-au deschis drumul spre muzică. Unul a fost compozitorul Gabriel Baruţa, care i-a propus să devină solistul formaţiei Hotel FM. Mărtusiseşte că atunci când a reprezentat România la Eurovision alături de Hotel FM a făcut-o cu aceeaşi mândrie ca şi cum ar fi fost român.

Multe lucruri nu au mers mai departe aşa cum spera. A renunţat la contractul cu Hotel FM şi a devenit solistul singurei trupe-tribut Pink Floyd din Romania, „Speak Floyd“, foarte apreciată pentru sound şi pentru vocea lui David.

Punct de cumpănă

Dar pentru că lucrurile nu se mişcau în direcţia dorită din punct de vedere al carierei muzicale, şi pentru că l-a atins şi pe el mirajul contractelor pe vase de croazieră, a plecat din România ca să lucreze pe vas. Timp de doi ani a călătorit în jurul Mediteranei şi apoi în nordul Europei. „A fost o experienţă frumoasă, dar o viaţă grea la bord”, spune David. „Fiind blocat prin cotract pe un vas, spunându-mi-se tot timpul ce să fac şi ce să nu fac, m-am hotărât să renunţ şi să plec cu prietena mea în Republica Cehă”. Şi a rămas pentru vreo doi ani, dar mărturiseşte că a fost o perioadă foarte dificilă pentru el pentru că a fost tot timpul o luptă pentru a supravieţui ca artist, afectându-i relaţia cu prietena lui de atunci. A fost nevoit să îşi găsească altceva de făcut pentru a-şi putea asigura traiul, aşa încât a găsit la început să predea ore de engleză la preşcolari în Praga, sperând că îşi va salva şi relaţia cu prietena sa. Dar nu a fost aşa, relaţia cu Denisa s-a încheiat, iar sentimentul de nefericire a rămas profund.

A ajuns într-un punct de cumpănă, neştiind încotro să o ia sau ce să facă mai departe cu viaţa lui. A fost la un pas de depresie şi şi-a dat seama că trebuie să facă o alegere. Una din variante ar fi fost să se întoarcă acasă, la mama lui, în Marea Britanie, după o absenţă de 14 ani, ceea ce nu i se părea deloc a fi cea mai bună variantă. A luat decizia de a dispărea pur şi simplu cu ultimele economii, făcând backpacking prin Asia.

Circuitul Annapurna

India a fost prima oprire. „O experienţă magică a sărăciei, a zâmbetelor colorate şi a feţelor prietenoase”, povesteşte David. A călătorit prin India timp de trei luni, după care a ajuns în Nepal. Acolo, a cântat într-un bar. L-a auzit un membru al juriului „Voice of Nepal” (Vocea Nepalului), un muzician care cântase în trecut la „Royal Albert Hall” din Londra. I-a plăcut vocea lui David, l-a invitat la el la masă şi i-a făcut cinste cu bere şi mâncare. „Ce coincidenţă!”, s-a mirat David.

Fiind în Nepal, s-a gândit să facă circuitul Annapurna de zece zile în Himalaya. Scria atunci: „Unii oameni plătesc mii de euro ca să vină aici şi să facă acest circuit, iar eu am posibilitatea să o fac pentru 250. Aşa că am să o fac! Şi încă un mic amănunt: am să îmi duc chitara în spate tot traseul. Trebuie să exersez zilnic cel puţin o oră ca degetele mele şi creierul să nu uite. De asemenea ar putea fi util să distrez câţiva turişti de-a lungul drumului. Şi ce e cel mai interesant este că nu am cu cine să merg în circuit, aşa că am am decis să merg singur”.

Conform unei liste realizate de National Geographic, circuitul Annapurna este unul dintre circuitele cele mai frumoase din Nepal şi chiar din lume, fiind un traseu divers, cu diferite tipuri de climă şi vegetaţie, de la cea luxuriantă la cea alpină. A atins cel mai înalt pas din lume, Thorung-La, la o altitudine de 5.416 metri altitudine, de acolo putând admira doi dintre cei mai dificili optmiari ai Himalayei, Annapurna și Dhaulagiri. „Acea experienţă a fost cea mai mare realizare din viaţă, care m-a pus din nou pe un drum spre vindecarea mea.” În Nepal a stat timp de o lună, făcându-şi mulţi prieteni din toată lumea, adunând multe amintiri şi momente frumoase.

La Vocea Vietnamului

Din Nepal a zburat spre Thailanda, cu dorinţa de a fi doar pe plajă şi de a simţi briza oceanului. A fost fascinat de mâncare, de tradiţii, de festivalul lanternelor, s-a bucurat de fiecare minut petrecut acolo. A plecat apoi în Cambodgia pentru a vedea faimosul templu Angkor Wat, după care a ajuns în Vietnam. În sudul ţării s-a relaxat un timp, după care a ajuns în nordul Vietnamului, unde a reuşit din nou să predea limba engleză la o şcoală din Ba Hàng, Thái Nguyên. Şi fiind atât de aproape de capitală, şi pentru că muzica rămâne în sufletul lui marea pasiune, a decis să se înscrie la Vocea Vietnamului. Drumul în competiţie nu a fost lung, dar intenţia a fost în primul rând de a se apropia din nou de muzică.

„Se pare că nu mai pot să stau într-un singur loc pentru mult timp, sufletul meu zbuciumat căutând tot timpul aventura, încercând să îşi împlinească visurile. Nu am nicio idee încotro mă îndrept şi de ce, dar simt că aşa trebuie să fac. Atâta timp cât sunt în mişcare simt că urmez calea corectă şi destinul mă aşteaptă. Întrebarea este dacă mă voi opri vreodată fiind complet mulţumit de locul în care sunt, dacă voi simţi vreodată în inima mea că acesta este locul în care aş vrea să trăiesc tot restul vieţii. O uşă se închide, o aventură se încheie, o altă uşă se deschide spre alte aventuri”, mărturiseşte David.

Deocamdată a rămas în Vietnam să cânte câteva nopţi pe săptămână într-un club cu o trupă live. Dar cine ştie ce experienţe îl mai aşteaptă, ce oportunităţi, ce uşi i se vor mai deschide…

Trimite articolul

X
Taguri:
Asia ,
David Luke Michael Bryan ,
eurovision ,
experiente
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Ucigașul care a ținut o femeie în fața trenului, pe un pod CFR din Oradea, va sta 12 ani în închisoare
    Punct final în dosarul lui Adalbert Erdei, autorul unei crime de o cruzime rară, comisă în urmă cu un an, pe un pod CFR din Oradea.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Pedofilul care a filmat doi orfani în ipostaze sexuale, condamnat definitiv la 17 ani și 10 luni de închisoare
    Lucian Titti, bărbatul de 54 de ani, originar din Ciumeghiu, care a fost acuzat de comiterea mai multor infracțiuni, printre care pornografie infantilă și trafic de minori, a fost condamnat definitiv la 17 ani și 10 luni de închisoare.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    După trei ani de pierderi, Termoficare Oradea vrea să ajungă anul acesta pe zero sau la un mic profit
    Directorul general al societății Termoficare SA Oradea, Călin Ungur, a prezentat bilanțul activității pentru anul 2025 în cadrul unei conferințe de presă, la care a participat și city managerul Primăriei Oradea, Sebastian Lascu. 1

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Curtea de Apel Oradea: bihoreanul care și-a lovit intenționat cu mașina un vecin va executa 8 ani de închisoare
    Viorel Vese, bărbatul de 56 de ani, din localitatea bihoreană Surduc, judecat sub acuzația că l-a lovit deliberat cu mașina pe un vecin și pe copilul de doar 2 ani al acestuia, a fost condamnat definitiv la 8 ani de detenție.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Accident pe Centura Săcueni. O mașină a ajuns cu roțile în sus
    Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de joi, 5 martie.

    FC Bihor

    Ioan Hora: „De fiecare dată după o înfrângere am reușit să ne autodepășim și să facem un meci bun”
    Sâmbătă, 7 martie, de la ora 12:00, FC Bihor joacă derby-ul pentru play-off cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe. Miza meciului și vremea bună ar putea duce la un record de asistență în acest sezon pe Stadionul Iuliu Bodola.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.