Elev în clasa a XI-a la Liceul „Don Orione” din Oradea, Alexandru George Țepeș are o aură aparte, pe care o împrăștie cu generozitate peste cei din jurul său. Emană un optimism molipsitor, încredere și zâmbește cu toată fața. Chiar dacă studiază biologie-chimie, intensiv engleză, este olimpic la informatică, ajungând până la faza națională. Performanță pe care a realizat-o și la limba italiană. Are determinare și o încredere nelimitată în forțele proprii. Și, fără îndoială, are o inteligență sclipitoare.

Trebuie spus că Alex demonstrează că atunci când îți dorești, poți să fii olimpic la informatică pregătindu-te, în mare parte, singur. Ce-i drept, bucurându-te și de susținerea unui dascăl, Mariana Pop, care a intuit potențialul puștiului și l-a cultivat. Dar și de sprijinul directorului Liceului „Don Orione”, profesorul Alexandru Stoica, care mărturisește: „Alex e aproape de sufletul meu… ca de altfel toți copiii. Alături de el, am ales să mă implic în poveste…”.

Seara magică a elitelor

Pe Alex l-am descoperit într-o seară magică, înainte de Crăciun, într-o seară dedicată de oamenii de afaceri colindelor. Dar și cadourilor, premiilor oferite elevilor cu performanțe la învățătură, chiar dacă nu se bucură de cea mai bună situație materială.

Alex s-a aflat printre elevii premiați în acest an de Federația Patronilor Bihor, dar și de vicepreședintele Florin Balint, care a ales să-i ofere lui Alex excursia la Praga pe care a câștigat-o, la rândul lui.

Fericit, Alex spune că acea seară i-a schimbat perspectiva, orizontul. Cu Florin Balint, autorul de drept al conceptului „Oradea-smart”, Alex a păstrat legătura, au ieșit împreună la masă și speră să aibă o frumoasă colaborare în viitor.

Secvența italiană

„Dacă știi să vorbești cu calculatorul, limita e imaginația ta”, consideră Alex. Și a descoperit această axiomă prin clasa a VI-a, atunci când studia în Italia, țară pe care părinții săi, originari din Neamț, au ales-o temporar pentru un trai mai bun.

La școală, Alex nu făcea informatică, dar a descoperit diverse tutoriale și a rămas fascinat de ceea ce îi putea oferi calculatorul din fața sa. Primul program pe care l-a făcut era destinat celor care aveau profiluri pe o platformă virtuală, programul verifica dacă există o corespondență între profiluri, nume, parole…

Chiar dacă la început Alex nu cunoștea limba italiană, spune că a învățat rapid, după ce în vacanță s-a tot uitat la televizor, la desene animate.

„Și m-am tot uitat, până ce la debutul noului an școlar ajunsesem să fiu cel mai vorbăreț”, spune puștiul, râzând când își amintește.

Când era în clasa a VII-a, părinții au decis că e mai bine să se stabilească la Oradea, unde aveau rude. Alex a mers la Școala „Avram Iancu”, dar la liceu părinții au căutat o școală unde Alex să poată studia în continuare limba italiană. Așa a aflat mama sa de la directorul Alexandru Stoica că Liceul „Don Orione” are această ofertă educațională. Alex spune că trecerea de la sistemul educațional din Italia la cel din România a necesitat oarecare efort. În Italia învățase să cânte la chitară, totul se făcea „unu la unu”, profesor și elev față în față.

Autodidactul

La matematică însă, Alex spune că elevii din România sunt mai înainte cu materia, cu aproximativ doi ani. E și unul dintre motivele pentru care în clasa a IX-a lui Alex i-a fost necesară o perioadă de adaptare.

„M-am lovit ca de un zid… Și atunci mi-am spus: «Trezește-te!»”, își amintește Alex impactul pe care l-a avut cu învățământul românesc.

„Alex și-a făcut însă, rapid, drum spre vârf, spre performanță. Doamna profesoară Mariana Pop a intuit pasiunea lui pentru informatică… Ceea ce e foarte important însă, ceea ce a avut un rol important în ascensiunea lui e munca individuală. Alex își predă singur. Am descoperit asta trecând într-o seară pe lângă școală. L-am văzut într-o sală de clasă la tablă. Am ocolit clădirea, ca să văd ce face… Scria la tablă, nu desena. Lucra la matematică. Dumnezeu i-a dat această calitate, să fie autodidact. Alex are o capacitate de muncă fantastică. Federația Patronilor Bihor, domnul Florin Balint, i-a întins o mână extraordinară, pe care trebuie să o prindă. Speranța mea este să nu-i exportăm pe cei de calibrul lui Alex”, explică directorul Liceului „Don Orione”, Alexandru Stoica.

Dacă adaptarea la sistemul românesc de învățământ a necesitat un timp oarecare, chimia dintre profesorul Alexandru Stoica și elevul Alexandru George Țepeș s-a manifestat încă din prima zi.

„Era chiar prima zi de școală, se împărțeau manualele. Domnul profesor m-a văzut, mi-a întins mâna, m-am prezentat: «Alexandru». Mi-a spus: «Întotdeauna m-am înțeles bine cu cei care se numesc Alexandru!»”, își amintește Alex.

Și se pare că în relația dintre dascăl și elev e mai mult decât faptul că se înțeleg bine, Alex Țepeș simțind susținerea necondiționată a dascălului său. „Clasa a IX-a a fost un alt început, trebuia să mă adaptez, dar am experiență la asta deja… Profesorii puneau accente noi, a trebuit să muncim foarte mult”, spune Alex.

În clasa a X-a, Alex s-a aflat în fața unei mari provocări: aceea de a merge la olimpiada de informatică. Provocarea i-a fost lansată de profesoara sa, Mariana Pop.

„Informatica e importantă, dar nu toți trebuie să devenim informaticieni. Avem nevoie și de fotbaliști, și de artiști. Aceasta e realitatea. Dacă nu ai o motivație interioară, pasiunea nu are sens. Informatica nu-ți cere multe abilități anterioare, dar ai nevoie de o gândire spațială. E ca și cum ai lua lucruri, obiecte să le descompui, dar apoi să știi cum funcționează între ele. În programare, tot așa, trebuie să știi cum funcționează liniile de cod între ele, e necesar să descompui problemele mari în probleme mai mici”, explică Alex.

În primele clase de liceu, Alex era cel mai bun la informatică: era activ la clasă, ridica mereu mâna. Iar profesorul Mariana Pop a realizat că elevul de la bio-chimie are noțiuni de informatică cu mult peste nivelul clasei. La un moment dat i-a spus să nu mai ridice mâna, fiindcă e convinsă că știe. Și a început să-i dea să lucreze diferențiat, pentru a-i cultiva pasiunea și pentru a-l susține în demersul său de a evolua.

Pregătit să cucerească lumea

Apoi, în semestrul I din clasa a X-a a venit provocarea: „Vrei să mergi la olimpiada de informatică?”, a întrebat profesorul Mariana Pop. „Eu nu spun nu, am spus da fără să mă gândesc foarte mult, iar apoi am început să mă agit, să lucrez intens, dacă mi-am asumat participarea…

Frumușel, după Sărbătorile de iarnă a venit faza locală a olimpiadei; mă simțeam pregătit, dar acolo îi auzeam în jurul meu pe cei care mai participaseră: «Știi algoritmul acela?»… Eu am venit prima dată. Stau frumos în fața problemelor, prima e de nivel mediu, am rulat exemple, am făcut exemplele mele să văd dacă funcționează. Două ore au trecut ca 5 minute, aveam două probleme în două ore. A doua problemă mi s-a părut rezolvabilă, văd că merg exemplele. M-am ridicat cu 10 minute înainte, eram mulțumit, mă duc spre casă pe jos, era un drum de o jumătate de oră…

Scot subiectele, mai citesc o dată, realizez că am uitat o linie de cod, sunt frustrat, puteam să obțin maxim de puncte, și iarăși m-am izbit ca de un perete. Mi-am zis: «Să te înveți minte să pleci cu 10 minute înainte». Zi de zi am dat apoi refresh la tabelul cu numele celor calificați, și cred că la orele 12:00 din noapte am văzut că m-am calificat. Eram euforic pentru calificare, avusesem emoții, dar acum eram pregătit să cuceresc lumea. Apoi au venit iar emoțiile.

Peste o lună aveam să mă întâlnesc cu cei mai buni din județ, iar gradul de dificultate avea să crească exponențial, acum erau trei probleme în două ore”, povestește Alex.

Puștiul teribil de la „Don Orione” spune că între timp și-a făcut un prieten dintr-un alt județ, împreună cu care rezolva probleme, iar după olimpiada județeană își puneau întrebarea dacă se vor cunoaște la Națională.

Alex a primit cu multă emoție calificarea sa și nu a renunțat nicio clipă la ideea că se va întâlni acolo cu prietenul său care, deși obținuse punctaj bun, nu prinsese loc. Nu a renunțat la gândul că-l va întâlni și, tot dând refresh tabelului cu numele celor calificați la Națională, l-a zărit și pe prietenul său, care intrase pe un loc suplimentar. A fost foarte fericit să-i dea el vestea cea bună.

„La ceremonia de deschidere a Olimpiadei Naționale au fost prezentați și cei care au făcut subiectele. Deodată am auzit numele beiușeanului Tamio Vesa Nakajima. Îi urmărisem evoluția, știam că a luat multe premii internaționale, am văzut că la Harvard are cea mai mare medie. Inima a început să-mi bată tot mai rapid, pentru mine Tamio era un zeu, dar să și aud că sunt cu el în sală”, și-a amintit Alex Țepeș, care se pregătește acum, din nou, pentru olimpiada de informatică.

Inteligența artificială este domeniul care i se pare „wow” lui Alex. „Mă fascinează cum gândește calculatorul singur… De exemplu, poți să faci un program care dă poza unui individ, dacă îl antrenezi apoi și îi dai 100.000 de imagini, poate să-ți spună că e chipul unui om. Dar nu pentru aceasta e util calculatorul. Dacă în loc de chipul unui om îi dai o picătură de sânge, apoi îl antrenezi, va putea să-ți spună dacă acea picătură provine de la un om bolnav sau nu”, explică Alex de ce ar vrea ca în viitor să urmeze cursuri care tratează biologia și informatica interdisciplinar.

Universul său nu se limitează la informatică doar: este voluntar la EduBiz, la Oratoriul Don Orione, dar și la Cercetașii de la „Don Orione”. Pentru a face performanță la informatică, voluntariat în trei locuri și cursuri de dans, orarul său e unul extrem de bine fixat.

„Miercurea e cea mai lungă zi, iar weekendul e bombă. Începe frumos de sâmbăta, când o dată la două săptămâni am meditații, după aceea merg la Cercetași până la 17:00 fix, apoi trebuie să mă schimb urgent, fiindcă de la ora 18:00 am cursuri de dans… Duminica dimineața merg la biserică, apoi alt voluntariat la Oratoriu, de la 17:00 am dans, și tot așa se reia ciclul. Dar mie îmi place tot ceea ce fac, urăsc să stau degeaba, mai bine fac probleme la informatică !”, vine natural mărturia tânărului.

Poveste genială

Recent, cea mai mare satisfacție i-a produs-o jocul pe care l-a creat și care a fost jucat de peste 600 de internauți. Intitulat „Island”, jocul surprinde un om pe o barcă de lux, acolo unde are loc o petrecere.

„Dintr-o dată distracția se stinge, barca eșuează pe o mică insulă, unde nu-i nimic, nu ai mâncare. În barcă, în camera alăturată auzi scâncetul unui copil și al unei mame, care plâng de foame. Lângă ei e un kit de prim-ajutor, dar numai pentru o persoană, dar e și un pistol cu două gloanțe, astfel încât ai opțiunea să salvezi mama, copilul, sau să îi împuști. În funcție de decizie, povestea ia mai multe turnuri, se ramifică.

Dacă ajuți copilul, el te va ajuta mai departe; dacă alegi să tragi, zgomotul se aude în toată insula și ești atacat de membrii unui trib… În funcție de decizia pe care o iei ca jucător, influențezi drastic continuarea poveștii. Am 20 de finaluri diferite… Am fost foarte fericit când am văzut că 600 de persoane au ales acest joc. Îți creează așa o senzație, că vrei să mai faci”, spune Alex Țepeș. Un nume care trebuie reținut. Un nume pentru viitor!