Imediat după anunțul municipalității privind noul mecanism de atribuire a locurilor de parcare și înființarea respectivului ghișeu, au fost zile în care numărul celor care au trecut pe acolo s-a ridicat și la câteva sute de persoane.
În cursul dimineții de 9 martie, cel puțin 80 de persoane așteptau la rând la ghișeul nr. 9 pentru a clarifica unele aspecte privind locurile de parcare deja atribuite, confirmarea cererilor transmise electronic sau sprijin pentru crearea de conturi în platforma digitală.
Dacă inițial, ghișeul urma să aibă programul de luni până vineri, între orele 8.00- 13.00, având în vedere afluxul mare de cetățeni, conducerea Primăriei a decis ca activitatea să se deruleze de luni până joi între orele 8.00- 18.00, iar vineri între orele 8.00- 15.30, potrivit unui comunicat de presă transmis de municipalitate.
Trimite articolul
Xasta numiti voi utilitate? eu o numesc bataie de joc
-
E un tablou simbolic: “prosti care au votat mereu la fel”.
Sa simtiti dezvoltarea pe pieile voastre. -
Corect spus domnule Mircea , de o vreme tot bătaie de joc este pe la primărie cu orice problemă te adresezi !
Platforma nu functioneaza. Ar fi mult mai util sa se ocupe cineva de inregistrarile online si astfel nu ar fi “amuteiaje”, pe langa faptul ca ne-ar scuti de un drum la primarie pe cei care suntem la munca , ar fi si procesul de atribuire mai simplu ,digitalizat
E faina digitalizarea asta pur liberala, care ii face pe oameni sa se aglomereze la ghiseu.
E din acelasi film cu parcul 1 Decembrie, acum cu 100% mai mult beton.
-
Sau otl care pune un film generat cu IA in care se vede ca spala statiile, dar cei care le folosesc stiu cat de jegoase sunt in realitate. De scaunele din tramvaie nici nu mai vorbin jegul are deja inele ca poti sa numeri anii de cand s-a depus ca la copaci. Desiguri postare respectiva avea zeci sute de comentarii generate de boti care laudau maretele realizari, asa ca sa para mai credibil.
Nu prea se dovedeste a fi utila aplicatia. Nu apar toate strazile, imobilul de pe strada mea nu apare desi la 2 scari mai jos apare. Daca era utila aplicatia nu mai aveau nevoie de ghiseu….
Aplicatia de parcare trebuia incarcata cu datele pe care serviciul parcare le are deja.
Dar hai ca agitam pe ăștia mulți și p…, că rămân fără parcări și ne fac ei toată munca de incarcare a documentelor in noua aplicatie.
Noi incasam banii, verificam, respingem , mai yrebuie asta si cealalta …sistem platit de taxe…
Toate datele se gasesc pe site la RAR , Cedam, Inmatriculari…
Sistemul Comunist reborn…
-
Penelistii de azi fiii comunistilor de ieri, asa ca nu vad de ce te miri. Valabil si pentru celelalte partide, dar aici pnl e viata si speranta.
sa actualizeze pe portalul parcari numele strazilor si o sa mai sacape de inghesuiala. de exemplu la alegerea adresei nu apare adresa mea desi de platit locul de parcare figureaza in baza de date a primariei cu adresa corecta.
Mai are cineva probleme cu validarea contului? Astept de peste o saptamana sa fie validat.