Suma disponibilă pentru acestea e de 400.000 lei, constituită din cotizațiile plătite de comunele membre. În urma solicitărilor, Borș, Girișul de Criș, Ineu, Oșorhei, Nojorid, Paleu, Sânmartin, Sântandrei și Toboliu vor primi câte 44.000 lei drept asistență tehnică pentru realizarea documentației Aparegio. Banii vor ajunge în conturile comunelor până la sfârşitul lui iulie.
Proiecte ZMO pentru comune
Întrunit la începutul lunii, consiliul director al Zonei Metropolitane Oradea a finalizat procedura de finanțare a proiectelor comunelor membre.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Luni, 22 decembrie, pompierii militari și voluntari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” (ISU Bihor) au întâmpinat spiritul Crăciunului alături de comunitatea bihoreană, în cadrul Concertului de Colinde aflat la cea de-a IX-a ediție.
BIHON Sport local
Au fost 12 etape, iar după ultima rundă din 2025 s-a tras linie și s-au adunat punctele.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă în primele două zile ale acestei săptămâni, însă se va răci în Ajunul Crăciunului în întreaga țară și vor fi ploi, lapovițe și ninsori, potrivit prognozei pentru următoarele două săptămâni, publicate luni de Administrația Națională de Meteorologie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Stadiul lucrărilor au fost prezentate în cadrul unei conferințe de presă desfășurate în cursul zilei de luni, 22 decembrie.
1
BIHON Sport local
Fostul internațional Zeno Bundea (48 de ani) a preluat frâiele AJF Bihor în 21 februarie. La finalul primului an la conducerea fotbalului bihorean, ne-a acordat interviul de mai jos pentru Jurnal bihorean și bihon.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!