Situația acestor proiecte a fost detailată în cadrul conferinței de presă dedicată prezentării bilanțului activității Direcției Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea în 2025, la care au participat primarul Florin Birta și directorul DPI, Lucian Popa.
Primarul Florin Birta a subliniat că proiectele pentru reabilitarea școlilor reprezintă o prioritate pentru administrație:
„Un lucru important la care au muncit și care vor munci și anul viitor este reabilitarea școlilor, pentru că Direcția de Patrimoniu Imobiliar se ocupă de implementarea proiectelor de reabilitare a școlilor prin PNRR. Anul acesta toate școlile care sunt în programul PNRR trebuiesc finalizate, astfel că, de la începerea anului școlar viitor, ele să fie perfect funcționale și reabilitate în totalitate. Totodată, se vor ocupa și de construcția noii școli din zona Tompa Mihály, în cartierul Nufărul, care este în licitație, și sperăm să începem lucrările anul acesta. Și, bineînțeles, cum am spus și la conferința colegilor de la DMPFI, vom începe lucrările la Colegiul Național Mihai Eminescu. Ne mai rămân două școli care am ratat finanțarea prin PNRR: Școala Oltea Doamna, care a avut contestații și nu am mai putut încheia contractul de lucrări, și un corp de clădire de la Colegiul Mihai Eminescu de pe strada Stănișoarei. Aici va trebui să găsim soluții prin bugetul local, astfel încât, în cursul acestui an, să începem lucrările și acolo. Ca în momentul când Colegiul Mihai Eminescu va fi reabilitat, toate școlile din oraș să fie reabilitate.”
Programul Național de Redresare și Reziliență și Programul Regional Nord-Vest au susținut proiecte de eficiență energetică în grădinițe, școli gimnaziale și licee din Oradea, cu un total contractat de peste 311,7 milioane lei, din care 68,8 milioane lei au fost decontate în 2025, restul de aproximativ 242,8 milioane lei fiind programat pentru 2026.
Directorul Direcției Patrimoniu Imobiliar, Lucian Popa, a explicat că lucrările derulate în cadrul proiectelor de eficiență energetică au creat provocări pentru desfășurarea normală a activității școlare.
„Vreau să le transmit scuze părinților și copiilor care învață în aceste condiții. Stăm zi și noapte cu pedala de accelerație apăsată, îi supraveghem pe constructori și îi forțăm să termine cât mai repede pentru a ne încadra în termenele foarte strânse,” a spus Popa.
El a adăugat că „munca noastră se traduce concret într-o viață mai bună pentru cetățenii acestui oraș. Patrimoniul pe care îl administrăm nu se conservă singur, presupune cheltuieli de întreținere și investiții constante. Dacă nu investești corect, patrimoniul devine o povară majoră, cu costuri uriașe pentru comunitate.”
În paralel cu lucrările la infrastructura de bază, au fost modernizate sălile de sport ale Școlii „Dacia” și Colegiului „Partenie Cosma”, astfel încât copiii și juniorii Clubului Sportiv Municipal să poată desfășura antrenamente adecvate, iar curțile Liceului „Mihai Viteazu”, anterior într-o stare avansată de degradare, au fost complet refăcute, atât pe partea de utilități, cât și pe infrastructură și punct termic. Popa a subliniat că „eficiența unei direcții se vede în modul în care cheltuielile și investițiile produc efecte reale. Modernizarea curților și a sălilor de sport nu este doar un detaliu, ci parte din viața cotidiană a copiilor.”
Printre unitățile finalizate în 2025 se numără Grădinița 41 și Grădinița 46, iar Școala Gimnazială Nr. 16 a fost predată în decembrie, elevii revenind în ianuarie 2026 în săli complet renovate și eficiente energetic. Școala „Nicolae Bălcescu” are un corp aproape finalizat, Școala „Octavian Goga” va fi predată probabil în februarie, iar Liceul German „Friedrich-Schiller” este complet finalizat, cu elevii deja la cursuri. La Liceul de Arte, un corp va fi predat în februarie, iar toate lucrările de eficiență energetică includ sisteme de ventilație care asigură temperaturi constante și aer proaspăt, transformând calitatea mediului educațional.
„Aceste instalații nu sunt doar tehnologii, ele schimbă complet experiența elevilor și profesorilor,” a explicat Popa.
Din punct de vedere financiar, investițiile au fost substanțiale. Pentru șase grădinițe, contractele au însumat 33.954.479 lei, din care 9.876.745 lei au fost decontați în 2025, iar 24.077.733 lei urmează să fie alocați în 2026. Pentru șapte gimnazii, s-au contractat 68.547.919 lei, cu 25.339.724 lei decontați în 2025 și 43.208.194 lei programați pentru anul următor. Opt licee și colegii au beneficiat de contracte în valoare de 200.687.658 lei, din care 31.319.245 lei au fost deja decontați, iar 169.368.412 lei vor fi cheltuiți în 2026.
Lucrările punctuale de investiții și reparații au vizat atât infrastructura interioară, cât și exterioară a unităților. Viitoarea creșă de pe strada Aluminei 100A a fost racordată la SACET și energie electrică, investiția fiind de 660.786 lei, iar Creșa Mare de pe strada Ion Irimescu a primit un sistem de irigare în valoare de 192.421 lei. Pentru dotări generale ale unităților de învățământ s-au alocat 89.999 lei pentru achiziția de mese de ping-pong. Școala „Szacsvay Imre” a beneficiat de expertize, audit și documentații pentru reabilitare în valoare de 35.105 lei.
Lucrările de reparații asfalt și refacere trotuare au vizat Grădinița cu Program Prelungit nr. 25 (46.550 lei), Școala Gimnazială „Ioan Slavici” (30.849 lei), Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul” (665.532 lei), Liceul cu Program Sportiv „Bihorul” (192.939 lei), Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” (64.057 lei) și Colegiul Național „Onisifor Ghibu” (27.254 lei). În paralel, lucrările de înlocuire și trasare pardoseli din parchet au fost efectuate la sala de sport a Școlii „Dacia” (76.460 lei) și la Colegiul Economic „Partenie Cosma” (44.545 lei), iar intervențiile pentru remedierea avariilor au însumat 1.140.765 lei, ducând totalul investițiilor și reparațiilor în unitățile de învățământ la 3.267.262 lei.
Principalele proiecte derulate prin Compania Națională de Investiții vicează construcția și modernizarea unor obiective esențiale: construirea creșei mici pe strada Aluminei nr. 100A, aflată în curs de execuție, construirea sălii de sport la Școala Gimnazială nr. 16 cu tribuna de 102 locuri, în curs de execuție, și construirea Bazinului de Înot Didactic de pe strada Alexandru Cazaban nr. 47A, aflată, de asemenea, în execuție. Popa a explicat că aceste investiții au impact direct asupra calității vieții școlare și a mediului educațional.
„Partea de lucrări la unitățile de învățământ, proiectele de eficiență energetică, acestea sunt realizări care nu sunt simple. Condițiile sunt incomparabil mai bune decât înainte și reprezintă un pas concret către modernizarea educației în Oradea. În plus, tot ce facem este rezultatul unui management corect, orientat spre rezultate concrete, care produce beneficii directe pentru comunitate. Fiecare investiție, de la sistemele de ventilație la modernizarea curților, este gândită să crească confortul și siguranța copiilor.” a mai declarat directorul DPI.
Citiți principiile noastre de moderare aici!