Tribunalul Bihor i-a respins în această săptămână cea de-a doua cerere pe care a formulat-o în ultimele șase luni de a-i fi înlocuită detențiunea pe viață cu pedeapsa de 25 de ani de detenție. Instanța a catalogat solicitarea drept inadmisibilă și l-a obligat pe Sütő să achite cheltuieli de judecată de 400 de lei.
Decizia poate fi contestată în 3 zile de la comunicare, caz în care solicitarea bărbatului va fi analizată de Curtea de Apel Oradea.
Prima cerere, respinsă de Curtea de Apel, în 2025
Anul trecut, în luna septembrie, Ferenc Sütő a obținut la Tribunalul Bihor comutarea pedepsei pe viață, după ce instanța a invocat o prevedere a vechiului Cod Penal potrivit căreia, „în cazul în care cel condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață a împlinit vârsta de 60 de ani în timpul executării pedepsei, detențiunea pe viață se înlocuiește cu închisoarea pe timp de 25 de ani”.
Cum deținutul tocmai împlinise vârsta cerută de lege și era încarcerat de 27 de ani, i-a fost admisă cererea. La auzul acestei vești, fosta soție și rudele sale au cerut Judecătoriei Carei ordine de protecție împotriva bărbatului, solicitări admise de instanță.
Însă între timp Parchetul Bihor a contestat decizia Tribunalului Bihor, iar Curtea de Apel Oradea l-a ținut în închisoare pe deținut. Instanța de apel s-a bazat pe o reglementare din noul Cod penal care stabilește că închisoarea pe viață poate fi înlocuită cu detenția pe 30 de ani dacă deținutul a împlinit 65 de ani.
Patru crime în 8 ani
Ferenc Sütő este considerat unul dintre cei mai feroce criminali din România, crimele pentru care a fost inculpat fiind comise între 1992 și 2000. Prima sa victimă a fost un bărbat din Arad, pe care l-a îngropat pe malul Mureșului, pentru ca în 1995 un bătrân din județul Sălaj să sfârșească ucis cu cuțitul de către Sütő.
A treia crimă a fost comisă tot cu un cuțit, în 2000, victimă fiind un bărbat care îl ajutase pe ucigaș să comită mai multe furturi. Două zile mai târziu, Ferenc Sütő l-a înjunghiat pe un consătean de 71 de ani, care îl reclamase cu câțiva ani înainte la Poliție.
Citiți principiile noastre de moderare aici!