În urma apelului său, un echipaj de jandarmerie montană a plecat imediat în căutarea bărbatului, în zona indicată de acesta. Deplasarea jandarmilor a durat aproximativ două ore, iar bărbatul rătăcit a fost descoperit după alte două ore de căutări, în apropierea localităţii Boga. În momentul în care a fost găsit, bărbatul, identificat drept Viorel R., în vârstă de 46 ani, din judeţul Botoşani, era în stare de epuizare fizică şi avea hainele ude, jandarmii oferindu-i îmbrăcăminte şi hrană. Din cauza stării de sănătate în care se afla, jandarmii montani l-au transportat la Spitalul Municipal Beiuş, unde a fost consultat şi i s-a administrat un tratament. „În semn de apreciere pentru ajutorul acordat, botoşăneanul Viorel R. a adresat o scrisoare de mulţumire jandarmilor montani bihoreni care l-au salvat” precizează căpitan Ioan Bogdan, ofiţerul de presă al IJJB.
Salvat de jandarmi
Miercuri, în jurul orei 5:00, un bărbat a solicitat telefonic sprijinul jandarmilor din cadrul Postului de Jandarmi Montan Stâna de Vale, după ce a constatat că s-a rătăcit în zona Cabanelor din localitatea Pietroasa, pentru că s-a abătut de la traseul turistic.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oradea are un loc de parcare la cinci locuitori și tarife moderate, într-un context în care Iași și Constanța au cele mai scumpe parcări rezidențiale.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii bihoreni acționează pentru salvarea vieților victimelor unui grav accident rutier, produs pe DN 1, în localitatea Aușeu, eveniment în care sunt implicate trei persoane aflate în două autoturisme și șoferul unui autotren.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Agenția de Dezvoltare Locală Oradea SA a încheiat anul 2025 cu un portofoliu extins de parcuri industriale și de specializare inteligentă și cu un profit brut de 1 milion de euro, potrivit bilanțului prezentat în cadrul unei conferințe de presă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Exercițiul de alarmare publică denumit „Miercurea Alarmelor” era programat pentru miercuri, 4 martie.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cristian Ban, agentul principal de Poliție de Frontieră acuzat că ar fi cerut mită prin intermediul unei aplicații de traducere și l-ar fi dus cu autospeciala la bancomat pentru a scoate bani de mită, rămâne în arest.
România
Începând de marți, 3 martie, universitățile pot accesa programul pentru a susține bursele studenților lor. Soluția propusă de vicepreședintele Parlamentului European Nicu Ștefănuță a fost pusă în aplicare de către Ministerul Educației și Cercetării.
Citiți principiile noastre de moderare aici!