BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sărăcia trăieşte alături de Covid-19

Sărăcia trăieşte alături de Covid-19

De Crina Dobocan
la 3 May 2020 19:55 Reactualizat la: 3 May 2020 22:41
1 Comentarii

Sărăcia trăieşte alături de Covid-19

Alimentele pentru sărmani sunt oferite şi în vremea pandemiei
3 May 2020 19:55 Reactualizat la: 3 May 2020 22:41
Chiar şi în vremea pandemiei, cu eforturi uriaşe, Caritas Eparhial Oradea asigură traiul zilnic pentru mai multe familii nevoiaşe din Oradea şi din judeţ.
Scris de Crina Dobocan - Chiar şi în vremea pandemiei, cu eforturi uriaşe, Caritas Eparhial Oradea asigură traiul zilnic pentru mai multe familii nevoiaşe din Oradea şi din judeţ.

Trimite articolul

X

O zi de miercuri mohorâtă, la Ioaniş. De îndată ce te abaţi de la şoseaua principală, dai peste o zonă defavorizată, cu uliţe neasfaltate, cu noroi bătătorit. Pe lângă case, retraşi, copiii şi părinţii discută între ei şi cu vecinii de vizavi. Ceva se întâmplă… Tot mai mulţi sunt curioşi şi ar dori ca autoutilitara Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea să se oprească în dreptul casei lor. Apare o doamnă mai în vârstă, rezemată de baston, dar şi adulţi, alături de copii, întrebând dacă ei sunt norocoşii care vor primi pachete cu mâncare.

FOTO: Ajutor pentru familiile nevoiașe 03.05.2020

Avem un ghid care ne ajută să descoperim beneficiarii pachetelor cu alimente şi scutece. Corina Andraş, coordonatorul Centrului After School de la Ioaniş, cunoaşte oamenii locului, dar şi problemele acestora. Copiii, cu toţii, vor să-i sară în braţe şi să o îmbrăţişeze. Însă se retrag trişti când află de la aceasta că, din cauza distanţării fizice impuse de autorităţi, pentru a preveni răspândirea noului Coronavirus, doar la toamnă vor putea primi gesturile mult aşteptate. Până atunci, doar pachete cu alimente.

Aici şi sărăcia are o ierarhie. Astfel, voluntarii au descoperit care sunt familiile cele mai nevoiaşe, asistate constant de Asociaţia Caritas Eparhial Oradea. Drumul către aceste familii arată o lume lipsită de speranţe, care se zbate în sărăcie. Familii cu câte patru, cinci sau mai mulţi copii, mari, mici, fete şi băieţi.

De pe o zi pe alta

„Nu avem niciun venit, nu avem unde merge să lucrăm. Nu ne primeşte nimeni. Este foarte important pentru noi acest ajutor pe care ni-l oferiţi. Am două fetiţe”, a spus Estera, una dintre femeile care s-a bucurat de darurile oferite de ONG-ul orădean.

„Un ajutor cât de mic, pentru noi înseamnă foarte mult. Încercăm să ne descurcăm cum putem şi să le oferim copiilor strictul necesar. Abia reuşim. Cu toate acestea, avem nevoie de tablete ori calculator, de internet, ca să poată să participe la cursurile online. Este foarte greu în perioada asta. Avem un telefon, dar ne ia o zi întreagă, de dimineaţa până seara. Avem doi copii la şcoală şi trebuie să-l împartă amândoi”, a dezvăluit Maria, o altă asistată.

Pentru aceştia, singurul mijloc de trai este asigurat din alocaţiile de stat pentru copii şi ajutorul social. Fiindcă, susţin ei, e imposibil să găsească un loc de muncă pentru a se angaja undeva.

„De lucru nu există, nici măcar la sapă, acum cu restricţiile ăstea. Nu e nimic pe aici, de aceea suntem în situaţia asta”, ne-a mărturisit un cap de familie.

Cu sprijinul Episcopiei Greco-Catolice, Asociaţia Caritas Eparhial din Oradea a oferit pachete cu alimente şi scutece de copii pentru peste 40 de familii din localitatea Ioaniş. Alimentele au fost distribuite familiilor copiilor care frecventează Centrul After School Ioaniş, înființat și gestionat de organizaţia orădeană. La cursurile after school, în perioada şcolii, participă, în condiţii de gratuitate, peste 60 de copii din localitate.

Daruri inestimabile

„Pentru mine, este o oportunitate extraordinară de a dărui timp, muncă, cunoaştere, unor oameni ajunşi, dependent, dar de cele mai multe ori, independent de voinţa lor, în situaţii-limită”, a spus Nicu Vinter, voluntarul care a ajutat la distribuirea alimentelor.

Acesta a mărturisit că a fost profund impresionat de lumina pe care a văzut-o pe chipul oamenilor, de bucuria pe care, împreună cu asistentul social Teodora Boda şi cu preşedintele Asociaţiei Caritas Eparhial, preotul Olimpiu Todorean, au creat-o oamenilor.

„Acest efort colectiv aduce chiar ceea ce are el ca scop în sine: bucurie şi lumină în sufletul oamenilor”, a declarat Nicu Vinter.

În total, de la instalarea măsurilor de urgență, Asociaţia Caritas Eparhial Oradea a distribuit peste 300 astfel de pachete, pe lângă cele 50 de porții de hrană caldă oferite, zilnic, oamenilor fără adăpost sau cu o situație materială precară.

„Am ajuns la 60 de copii, care provin din 40 de familii. Pentru că în unele familii, avem mai mulţi frăţiori. De aceea, avem 60 de copii în 40 de familii. Sunt copiii care frecventează Centrul After School. În alte condiţii, când cursurile nu sunt suspendate, ei primesc, în fiecare zi în care avem activităţi, o masă caldă aici, la centrul de la Ioaniş. Cu toate că sunt suspendate activităţile la centru, menţinem legătura cu aceştia. Comunicăm la telefon, discutăm, împărtășim emoţii, le aflu problemele, îi mai ajut la teme. Îi mai încurajez, pentru că este o perioadă foarte grea. M-a emoţionat profund faptul că azi, copiii aveau dorinţa să mă îmbrăţişeze (a fost reciproc), dar din păcate, nu se poate. Este foarte greu!”, a spus Corina Andraş.

Cei care doresc să susțină proiectele Asociației Caritas Eparhial Oradea pot face donații pe site-ul www.caritaseparhial.ro

Trimite articolul

X
Taguri:
ajutor pentru familiile nevoiase ,
Caritas Eparhial Oradea ,
COVID-19 ,
ioanis ,
pandemie
1 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Popey the Sailor says:
    May 3, 2020 at 11:33 pm

    “Ne rugăm la Dumnezeu să le dea minte celor care ne conduc ca să ne scoată din nenorocire”…
    … spune o băbuță.
    “Dacă nouă ne e bine, lor le e bine”… declamă deși în mod evident ei nu îi este bine dar…

    politicianului român îi este foarte bine.

    Reply
  2. powered by Surfing Waves

    Bihon CSM Oradea

    GALERIE FOTO/VIDEO
    „Leii roșii” au luat o opțiune serioasă pentru calificarea în semifinale. CSM CSU Raiffeisen conduce în seria cu FC Argeș
    Echipa orădeană a câștigat cu scorul de 89-78 cea de-a doua partidă cu FC Argeș Basketball Pitești, contând pentru sferturile de finală din turneul play off al Ligii Naționale de baschet masculin.

    BIHON Sport local

    Liga 4 Bihor: Rezultate, marcatori și clasamente după etapa a 9-a din play-off și play-out
    În etapa a 9-a, CS Oșorhei a obținut o remiză în prelungiri cu viceliderul CAO, în timp ce ACS Transilvania Sport Academy s-a impus la scor la Salonta și s-a distanțat la 5 puncte de „atletici”. După opt înfrângeri consecutive, CSO Ștei a obținut primul succes în play-off.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Incendiu puternic în Palota: pompierii au salvat gospodăria și mai multe animale din calea flăcărilor
    Pompierii orădeni au acționat în dimineața acestei zile, pentru stingerea unui incendiu de amploare, care a cuprins o gospodărie din localitatea Palota, comuna Sântandrei, reușind să salveze din calea flăcărilor o casă, un depozit de materiale de construcții, solarii și mai multe animale.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    România

    11 case cuprinse de flăcări într-o localitate din Vrancea. Pompieri din 5 județe intervin
    Un incendiu de amploare izbucnit în localitatea Rucăreni, comuna Soveja, a mobilizat forțe de intervenție din mai multe județe, după ce flăcările au cuprins 11 case din lemn.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    23 de tineri din Marghita, noi voluntari alături de pompierii bihoreni în programul „Salvator din pasiune”
    În perioadele 18–19 aprilie 2026 și 25–26 aprilie 2026, la sediul Detașamentului de Pompieri Marghita, 23 de tineri au participat la cursul introductiv general destinat voluntarilor înscriși în programul „Salvator din pasiune”, desfășurat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO/VIDEO
    Incendiu violent într-un apartament de pe strada Grigore Erofte din Oradea: trei persoane au ajuns la spital
    Un incendiu puternic a izbucnit în dimineața zilei de duminică, 26 aprilie, la un bloc cu patru etaje situat pe strada Grigore Erofte din Oradea. Nouă persoane au fost evacuate de pompieri, dintre care trei au necesitat transportul la spital.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X