Sesizarea a ajuns la redacție după ce acesta a verificat disponibilitatea curselor și a constatat că ultima cursă disponibilă este pe 19 aprilie iar următoarea este abia din 21 mai, iar biletele nu pot fi cumpărate de pe site-ul companiei aeriene în acel interval.
În urma verificărilor efectuate pe site-ul operatorului aerian se confirmă faptul că, pentru acel interval, pe ruta Oradea – Londra și retur nu se poate face o rezervare. Este a doua întrerupere de acest fel înregistrată în acest an pe această rută și, la fel ca prima, apare fără o informare publică prealabilă. O situație similară s-a produs și în perioada 11 ianuarie – 12 februarie, când zborurile au fost suspendate tot pentru aproximativ o lună, iar pasagerii au aflat despre lipsa curselor doar în momentul în care au încercat să își cumpere bilete. Nici atunci și nici acum nu a existat un anunț public privind întreruperea temporară a operării pe această relație.
Deși este vorba despre singura legătură aeriană directă dintre Oradea și Regatul Unit, suspendările succesive au trecut fără explicații oficiale și fără informări publice prealabile adresate pasagerilor. Autoritățile și entitățile locale implicate în activitatea aeroportuară și în promovarea rutelor externe nu au anunțat public această nouă suspendare. Nici din partea Air Oradea, nici Primăria Oradea, Consiliul Județean Bihor, cele două instituții fiind asociate în cadrul Air Oradea, sau Aeroportul Oradea nu s-a transmis public vreo informare cu privire la faptul că pentru zborurile spre și dinspre Londra nu se vor putea face rezervări în perioada 19 aprilie – 21 mai.
Potrivit informațiilor primite de la city managerul Primăriei Oradea, Sebastian Lascu, municipalitatea ar fi primit, în 1 aprilie, o notificare din partea HiSky cu privire la această suspendare, care se aplică pentru perioada 26 aprilie-17 mai. Compania aeriană a invocat motive obiective pentru suspendarea curselor, fără a menționa care sunt acestea.
În urmă cu doi ani, pe 11 aprilie, s-a semnat contractul de asociere în participație între Air Oradea (compania publică a Primăriei Oradea și Consiliului Județean Bihor) și compania aeriană HiSky Europe, cu un cost de 750.000 de euro pentru o perioadă de 5 ani. Contractul a fost semnat la sediul companiei aeriene din Chișinău, de către city-managerul Primăriei de la acea vreme, actualul șef al Cancelariei primului- ministru, Mihai Jurca, în calitate de reprezentant Air Oradea, S.A și Iulian Scorpan, reprezentantul companiei HiSky.
În baza acelui contract, compania aeriană HiSky urma să opereze 5 zboruri pe săptămână pe ruta Oradea – București și retur, respectiv 3 zboruri pe săptămână pe ruta Oradea – Londra și retur. Ulterior, în decembrie 2024, compania aeriană a cerut încheierea unui act adițional ce prevedea că, începând din ianuarie 2025, frecvența curselor Oradea – Londra și retur să fie redusă de la 3 la 2/săptămână.
Citiți principiile noastre de moderare aici!