BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Secția de internări la zi a Spitalului „Avram Iancu” a fost reabilitată. Vezi cum arată

Secția de internări la zi a Spitalului „Avram Iancu” a fost reabilitată. Vezi cum arată

De Crina Dobocan
la 19 January 2023 09:28
2 Comentarii

Secția de internări la zi a Spitalului „Avram Iancu” a fost reabilitată. Vezi cum arată

19 January 2023 09:28
Inaugurarea secției va avea loc la 28 ianuarie 2023, de la ora 13:00, în prezenta finanțatorilor.
Scris de Crina Dobocan - Inaugurarea secției va avea loc la 28 ianuarie 2023, de la ora 13:00, în prezenta finanțatorilor.

Trimite articolul

X

Secția de zi a Spitalului Clinic „Avram Iancu” (fostul Spital Militar) a fost complet reabilitată și modernizată. La sfârșitul anului trecut, Fundația Metropolis din București a alocat sumele necesare pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea acesteia (peste 613.000 de lei). Lucrările au fost finalizate, urmând ca secția să fie inaugurată la 28 ianuarie 2023, în prezența finanțatorilor, în frunte cu Codin Maticiuc. Reabilitarea a fost realizată în cadrul proiectului „Spitale publice din bani privați”.

[eadvert]

După inaugurare, orădenii care au nevoie de spitalizare de zi și sunt asigurați vor putea fi internați într-o secție nouă, cu dotări la standarde europene.

„Mereu am fost extrem de apropiat de zona de Vest a ţării, prin prisma oamenilor pe care i-am cunoscut de-a lungul vieţii. Nişte super-oameni, aş spune, pentru care mi-am lăsat acolo o bucată din suflet şi cu care mă reîntregesc ori de câte ori îi vizitez. Acum, vreau să le dau şi eu ceva la schimb şi m-am apucat să renovez Spitalul Clinic de Urgenţă „Avram Iancu” din Oradea ”, a anunțat Codin, în noiembrie 2022, pe pagina sa de Facebook.

Lucrările de reabilitare efectuate la Secția de Zi a Spitalului Clinic „Avram Iancu” din Oradea contribuie la creșterea gradului de confort al pacienților și al cadrelor medicale, precum și la îmbunătățirea condițiilor igienico-sanitare și la reducerea riscului apariției infecțiilor asociate asistenței medicale, spune Oana Popovici, desemnată director general al Spitalului Clinic „Avram Iancu” din Oradea.

Dacă, în trecut, saloanele acestei secții nu îndeplineau cerințele de igienă impuse de standardele actuale, acum toată secția a fost reabilitată complet și modernizată la standarde europene, pacienții beneficiind de condiții moderne de spitalizare.

Oana Popovici, desemnată director general al Spitalului Clinic „Avram Iancu” din Oradea, dr. Cornel Cheregi, desemnat director general adjunct al aceleiași instituții și comisarul șef Cătălin Moroșanu, împuternicit director general adjunct economic-administrativ al fostului Spital Militar, au muncit mult de la preluarea conducerii unității medicale, mai ales în ultimele două luni. Aceștia își doresc să modernizeze spitalul și să crească confortul pacienților, dar și condițiile de muncă ale cadrelor medicale. Chiar dacă nu au primit finanțare de la stat și au fost nevoiți să se gospodărească cu fondurile proprii, ei nu au stat cu mâinile în sân, ci au căutat finanțatori pentru a „sfinți” locul pe care îl conduc.

Practic, ei doresc să-și demonstreze lor înșiși că atunci când îți dorești să faci sau să schimbi ceva, e imposibil să nu reușești. Trebuie doar să existe inițiativă și să vrei.

Astfel, ei s-au adresat Fundației Metropolis din București, pentru a reabilita complet secția de zi a Spitalului Clinic „Avram Iancu” și au reușit să îi convingă pe membrii acesteia. Pe scurt, spitalul a primit peste 613.000 de lei pentru renovarea acestei secții.

FOTO: Secția de internări la zi a Spitalului „Avram Iancu” a fost reabilitată, 19.01.2023

Astfel, din banii primiți, plus din fonduri proprii, fața Secției de Zi a Spitalului a fost complet schimbată, începând de la biroul de internări de la Spitalul de Zi, din holul principal, până la cele două saloane destinate bolnavilor pentru internare de zi (10 paturi), continuând cu garderoba, grupurile sanitare bărbați-femei, sala de pansamente etc.

„Este vorba de tot ceea ce este prevăzut ca indicatori pentru spitalizarea de zi”, a explicat Cătălin Moroșanu.

Reabilitarea contează pentru indicatorii stabiliți de Autoritatea Națională de Management a Calității în Sănătate (ANMCS), pentru acreditarea în ciclul II a unității medicale.

Cu Maticiuc la cină

Cu o zi înainte de inaugurarea Secției de Zi a fostului Spital Militar, Codin Maticiuc organizează o cină caritabilă la Restaurantul Rivo din Oradea. Banii adunați vor fi susține proiectul „Spitale publice din bani privați”, prin care sunt reabilitate spitale publice din țară.

Participanții la cină îl vor avea în mijlocul lor pe inițiatorul campaniei de reabilitare a spitalelor publice din România – Codin Maticiuc.

„Vrei să petreci o seară de neuitat și să ajuți la renovarea spitalelor din România? Rivo și Codin Maticiuc te așteaptă pe 27 ianuarie, începând cu ora 19:00, cu preparate alese și muzică live. Întreaga sumă strânsă în urma evenimentului va fi donată către proiectul Spitale Publice din Bani Privați”, este anunțul făcut de organizatori.

Costul unui meniu complet este de 750 lei / persoană. Biletele pentru participarea la eveniment se pot cumpăra de la Restaurantul Rivo (Aleea Ștrandului nr. 3 A).

Istoricul spitalului

Spitalul Clinic „Avram Iancu” este subordonat Direcției Medicale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Clădirea în care funcționează spitalul a fost construită în anul 1731 de călugării franciscani și folosită de către aceștia drept Lazaret, medicii fiind călugări. După ce a devenit călugăr, Iosif al II-lea a izgonit călugării în 1786, atât din biserică, cât și din acest imobil. După anul 1788, clădirea a fost folosită de armata imperială, la început ca instituție militară, iar apoi ca spital militar, în tot timpul Imperiului Habsburgic. După unirea Transilvaniei cu România, în 1919, clădirea a devenit spital militar românesc. O vreme, instituția a fost desființată, dar și-a reluat activitatea, oferind asistență medicală răniților din lupta pentru apărarea Banatului de trupele germane. În anul 2000, a devenit Spital Militar de Urgență, iar din octombrie 2008 se numește Spitalul Clinic Militar de Urgență „Avram Iancu”.

Spitalul este construit în sistem pavilionar, o parte din pavilioane fiind clasate pe lista monumentelor istorice.

Spital public

Spitalul „Avram Iancu” este un spital public cu 235 de paturi pentru spitalizare continuă, 14 paturi pentru spitalizare de zi și 5 paturi pentru însoțitori. Spitalul oferă servicii de sănătate în mai multe specialități medicale, precum: medicină internă, cardiologie, gastroenterologie, chirurgie generală, ortopedie-traumatologie, neurologie, psihiatrie, pneumologie, oftalmologie, dermato-venerologie, diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, otorino-laringologie, recuperare, medicină fizică și balneologie, anestezie și terapie intensivă.

Spitalul este destinat pentru acordarea asistenței medicale spitalicești pentru angajații Ministerului Afacerilor Interne, activi și în rezervă, precum și membrilor lor de familie, dar tratează orice pacient care i se adresează.

Conducerea Spitalului Militar a depus un proiect în valoare de două milioane de euro pentru dotarea secției de Ortopedie

Trimite articolul

X
Taguri:
cina caritabila ,
fostul spital militar ,
reabilitare ,
spitalul avram iancu
2 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. trbuie sa vina privatii sa le modernizeze. says:
    January 19, 2023 at 10:03 am

    Daca erau bani de la buget, pentru aceiasi lucrare, in mod sigur costa de 10 ori mai mult ca sa fie sifonati.

    Reply
  2. vdct says:
    January 19, 2023 at 6:04 pm

    Avram Iancu a fost avocat, nu medic, nu pilot de aeronave. Dar se face botez la spital, la aeroport (în Cluj) folosindu-se numele lui, de parcă n-am avea destule personalități cu merite deosebite în medicină sau în aeronautică care să merite această onoare! Serios, spitalul nu s-ar fi putut numi Regina Maria, iar aeroportul Hermann Oberth (la Cluj sau la Sibiu?). Nu, atât timp cât istoria e un haloimăs în capul românului ajuns pe divan.

    Reply
  3. powered by Surfing Waves

    Bihon CSM Oradea

    Înfrângere drastică a campionilor. CSM Oradea a pierdut la 6 goluri diferență primul meci cu BVSC Budapesta
    BVSC Budapesta s-a dovedit o „nucă prea tare” pentru echipa noastră, care a suferit un eșec categoric în bazinul echipei BVSC Budapesta.

    Bihon CSM Oradea

    „Leii roșii” nu-și mai pot permite un alt pas greșit. CSM CSU Raiffeisen joacă joi la Craiova
    Echipa orădeană a pierdut în etapa trecută meciul din deplasare cu Rapid București, fiind învinsă cu scorul de 92-86.

    FC Bihor

    VIDEO
    Un Erik Lincar dezlănțuit: „Nu mai putem să ne batem joc de acest club, gata s-a terminat!”
    La un an de când a preluat funcția de antrenor principal la FC Bihor, antrenorul principal Erik Lincar a convocat o conferință de presă în care „am ținut neapărat să spun și ce am pe suflet. Consider că a sosit momentul și lumea trebuie să știe cu ce ne confruntăm. Mie nu-mi place să țin mizeria sub preș”. 1

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Tânăr prins cu un ghiozdan plin de droguri, pe o stradă din Oradea, condamnat definitiv la 3 ani și 4 luni de detenție
    Un orădean de 20 de ani, prins de polițiști cu zeci de grame din diverse substanțe ilegale, puse într-un ghiozdan, dar și având în telefon numeroase fotografii cu elevi de liceu care se drogau, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Oradea la 3 ani și 4 luni de închisoare.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Curtea de Apel Oradea: fostul polițist Emmanuel Pustan, condamnat cu suspendare pentru trafic de substanțe psihoactive
    Curtea de Apel Oradea a întors, în parte, sentința pronunțată de Tribunalul Bihor în cazul fostului polițist Emmanuel Pustan, acuzat de efectuare de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive și a dispus suspendarea executării condamnării la un an și 4 luni de închisoare, care i-a fost aplicată de Tribunalul Bihor.

    Cultură

    Premiat în întreaga lume, artistul fotograf malaezian Harry Woo prezintă în Oradea imagini alb-negru cu ceainării vechi
    Epoziţia „Cufundate în timp - Ceainării vechi prin obiectivul lui Harry Woo” poate fi vizitată Varadinum Indoor Gallery.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logo Pentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă!

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.