BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Şerpi vii, tarantule şi scorpioni, la Muzeul Oraşului Oradea. Vedeta: un pui de caiman cu ochelari

Şerpi vii, tarantule şi scorpioni, la Muzeul Oraşului Oradea. Vedeta: un pui de caiman cu ochelari

De Camelia Buşu
la 12 March 2024 17:37 Reactualizat la: 12 March 2024 17:47
1 Comentarii
12 March 2024 17:37 Reactualizat la: 12 March 2024 17:47
Exemplarele din expoziţia de reptile și arahnide tropicale vii aparţin colecţionarului Mihail Lucian Alexandrescu din Arad.
Scris de Camelia Buşu - Exemplarele din expoziţia de reptile și arahnide tropicale vii aparţin colecţionarului Mihail Lucian Alexandrescu din Arad.

Trimite articolul

X

 

[eadvert]

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal împreună cu SC Teraristica S.R.L Arad , propune publicului o expoziţie temporară de reptile și arahnide tropicale vii la Muzeul Orașului Oradea (P-ța Emanuil Gojdu nr. 39-41). Expoziția va putea fi vizitată până în 16 iunie.

Exemplarele expuse fac parte din colecţia lui Mihail Lucian Alexandrescu din Arad. Se pot admira, în terarii amenajate conform cerințelor fiziologice ale fiecărei specii, 20 de exemplare aparținând unor specii de șerpi neveninoși, caiman, scorpioni și tarantule.

Într-unul din terarii se află, de exemplu, şarpele şobolan comun, o specie de şarpte constrictor care se găseşte în America de Nord. Ei petrec mult timp în copaci şi se hrănesc cu şoareci, şobolani, broaşte, şopârle, păsări, ouă sau pui de iepuri.

Expoziţie de reptile şi arahnide tropicale vii, la Muzeul Oraşului Oradea

Într-un alt terariu se poate vedea şarpele regal de deşert, o combinaţie de negru cu galben, răspândit în Texas, Arizona şi New Mexico, care poate junge până la 2 mtrei lungime. Spectaculos ca dimensiuni este expus un piton birmanez aflat la maturitate, răspândit în regiunile tropicale din Africa, sudul Asiei şi câteva insule din vestul Pacificului. Se hrăneşte cu mamifere şi păsări. Specia lui a fost denumită după şarpele gigant Python, şarpe fabulos ucis de Apollo, care avea darul profeţiei. Se mai pot admira: şarpele de porumb, Morelia Spliota sau pitonul-covor, şarpele boa, dar şi două exemplare de Agama cu barbă, şopârle specifice zonelor aride dine stul şi centrul Australiei. Scorpionii şi tarantulele întregesc expoziţia.

Vedeta este însă un pui de caiman cu ochelari, în vârstă de aproximativ 6 luni, un crocodil care ajunge la maturitate până la 2,5 metri lungime. Este o specie mică, cu corp lat şi coadă lungă şi aplatizată în plan vertical. El este foarte activ noaptea şi se hrăneşte cu mici mamifere, insecte, peşti, amfibieni, chiar şi moluşte sau raci. Trăieşte în regiunile cu apă dulce din nordul Americii de Sud şi America Centrală, în Columbia, Brazilia, Ecuador sau Mexic.

„Ajungi să le respecţi”

Vernisajul a avut loc marţi, 12 martie, în prezenţa colecţionarului Mihail Lucian Alexandrescu şi a fiului său, Armin.

„Pentru muzeu este un eveniment inedit. Am mai avut expoziţii în care exponatele principale nu erau creaţii ale omului, ci ale naturii, cum a fost expoziţia de minerale, dar până în prezent nu am avut o expoziţie în care să fie expuse animale vii. De-a lungul timpului, în lumea creştină, şerpii au fost asociaţi cu imaginea diavolului, dar există şi civilizaţii în care şerpii au fost veneraţi, au fost zeificaţi, li s-au atribuit o serie întreagă de calităţi. Prin faptul că şerpii periodic îşi schimbă pielea, au fost asociaţi cu nemurirea, cu vindecările miraculoase. De asemenea, avem expuse şi câteva exemplare de păianjeni. Şi aceştia au fost asociaţi de-a lungul timpului cu virtuţi precum munca, răbdarea, precizia, migala”, a spus în deschiderea vernisajului Ionuț Ciorba, șeful secției Muzeul Orașului Oradea, care a subliniat faptul că cei care vor vizita expoziţia se vor îmbogăţi cu cunoştinţe noi care îi vor face să se apropie de aceste animale spectaculoase prin formă, prin culori, prin modul lor de adaptare la mediu.

Muzeograful Adrian Gagiu, şef serviciu interimar al Secţiei Ştiinţele Naturii a Muzeului Ţării Crişurilor, a punctat utilitatea expunerii în captivitate a unor animale vii, deşi mulţi o contestă argumentând că sunt închise în spaţii mici, în condiţii stresante.

„S-ar putea ca la reptile să nu fie aceste probleme ca la animalele mai evoluate, să zicem mamifere sau păsări. Reptilele, în general, sunt solitare şi nu au nevoie de socializare foarte intensă majoritatea dintre ele. Aşa că prezentarea lor prezintă avantajul pentru public că le poate cunoaşte mai îndeaproape, poate demonta anumite mituri false. Important este, ca şi la Vivariul de a Muzeul Ţării Crişurilor, că a vedea de aproape animalele acestea cumva te obişnuieşte cu prezenţa lor şi cu specificul lor. Ajungi să le respecţi. Chiar şi păianjenii, chiar şi scorpionii”, a spus Adrian Gagiu, care a remercat în special dintre şerpi pitonul reticulat, una dintre cele mai mari specii de şerpi, care la maturitate poate ajunge la dimensiuni de 10 metri.

Armin Alexandrescu, fiul colecţionarului, a mărturisit la vernisaj că pasiunea lui pentru şerpi a început pe când avea patru ani, când tatăl său la dus la un crescător de şerpi şi i-a cumpărat un piton regal. De acolo a început dragostea lui pentru şerpi, al doilea primit fiind un boa de doi metri lungime. De-a lungul anilor a început să îi placă tot mai mult să se ocupe de ei, până a ajuns să organizeze împreună cu tatăl său expoziţii.

 

Trimite articolul

X
Taguri:
Arad ,
boa ,
caiman cu ochelari ,
expozitie ,
muzeu ,
oradea ,
piton ,
scorpioni ,
serpi ,
tarantule
1 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Chircea Mirila says:
    March 12, 2024 at 6:20 pm

    “Şerpi vii, tarantule şi scorpioni”
    Pai e plina pmo si cj de serpi tarantule si scorpioni nu e cazul sa mai mergem in alt loc sa vedem asa ceva, e suficient sa deschid revista de partid.

    Reply
  2. powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Prima înfrângere din play off a handbaliștilor orădeni. CSM Oradea a pierdut meciul din deplasare cu CS Medgidia
    Echipa orădeană a fost învinsă de CS Medgidia cu scorul de 35-28, în meci contând pentru etapa a 3-a din play off-ul de promovare al Diviziei A de handbal masculin. 

    BIHON Sport local

    Transilvania Sport Academy a marcat de cinci ori în poarta echipei arădene de pe locul 7 în Liga 3
    La ultima repetiție înainte de play-off-ul din Liga 4 Bihor, liderul ACS Transilvania Sport Academy s-a duelat cu Progresul Pecica, echipă clasată pe locul 7 în Liga 3, Seria 7.

    BIHON Sport local

    Ultimele teste pentru Crișul Sântandrei și CS Bihorul Beiuș înainte de reluarea campionatului în Liga 3
    Sâmbătă, Crișul Sântandrei și Bihorul Beiuș au făcut ultimele reglaje înainte se reluarea campionatului în Seria 8.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Instalația „Aripile Libertății” a artistului Andrei Marina va fi amplasată în Piața Unirii din Oradea
    Vernisajul va avea loc lângă Catedrala Greco-Catolică Sfântul Nicolae din Oradea.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Artistul fotograf orădean Ștefan Tóth, invitat de Ziua Împăratului la recepţia oferită de Ambasada Japoniei în România
    La recepţie a fost prezentat albumul „Pod cultural Japonia – România”, apărut în îngrijirea Editurii „Euro Foto Art”.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Remember: Ioan Buşiţia (1875–1953), profesor, artist plastic, dirijor. A corespondat cu compozitorul Bartók Béla
    Timp de 30 de ani, începând cu 1909, Ioan Buşiţia a fost un bun prieten și colaborator al renumitului compozitor maghiar Bartók Béla, pe care l-a însoțit în culegerea folclorului muzical bihorean.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.