Scenariul a implicat două autovehicule şi un tren personal iar simularea a urmărit testarea capacităţii intervenţionale şi a modului de colaborare inter-instituţională în asemenea cazuri. Operaţiunea a fost supervizată de prefectul Claudiu Pop (care a trebuit să activeze „Codul Roşu”), de şeful ISU, generalul Ioan Baş şi de prim-adjunctul acestuia, Sorin Caba în timp ce partea medicală a fost coordonată de dr. Beres Zsolt. Analiza acţiunii va fi efectuată zilele următoare. Autorităţile promit că vor mai derula asemenea exerciţii pentru a se eficientiza intervenţiile la catastrofe reale.
Simulare de accident feroviar
Forţele de intervenţie ale ISU „Crişana”, SMURD Oradea, Serviciul de Ambulanţă Judeţean, IPJ Bihor şi Jandarmeria Oradea s-au mobilizat miercuri seară la un exerciţiu de „accident colectiv” înregistrat la o trecere la nivel cu cale ferată, nu departe de Staţia CFR Oradea.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
După două înfrângeri consecutive, „leii roșii” au regăsit drumul spre victorie în ultimul meci susținut acasă în sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin.
Economic
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a afirmat joi că proiectul legii salarizării trebuie adoptat în acest an pentru a stabili o „ţintă” privind modul de corectare a inechităţilor din administraţie, precizând că implementarea ar putea dura mai mulţi ani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor a solicitat prelungirea arestului în cazul agentului de Poliție de Frontieră Cristian Ban, trimis după gratii sub acuzația că l-a dus cu autospeciala pe un șofer bulgar până la un bancomat, de unde străinul a retras bani pentru a-i da mită omului în uniformă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primarul municipiului Oradea, Florin Birta, împreună cu directorul economic al Primăriei Oradea, Eduard Florea, au prezentat, în 9 aprilie, în cadrul unei conferințe de presă, proiectul de buget al municipiului Oradea pentru anul 2026, document care intră în dezbatere publică.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un scandal petrecut în localitatea Săldăbagiu de Barcău, comuna Balc, și care a fost la un pas să se încheie tragic pentru un bărbat atacat de doi tineri cu bucăți de lemn și cu un cuțit a ajuns în atenția Parchetului Bihor, care a obținut arestarea celor doi agresori.
Citiți principiile noastre de moderare aici!