BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sistemul de termoficare din Sânmartin va fi modernizat cu 12 milioane de euro. Rețele extinse și eficiență energetică îmbunătățită

Sistemul de termoficare din Sânmartin va fi modernizat cu 12 milioane de euro. Rețele extinse și eficiență energetică îmbunătățită

De Sorin Martin Vereș
la 1 February 2025 13:00 Reactualizat la: 1 February 2025 13:03

Sistemul de termoficare din Sânmartin va fi modernizat cu 12 milioane de euro. Rețele extinse și eficiență energetică îmbunătățită

foto: arhiva
1 February 2025 13:00 Reactualizat la: 1 February 2025 13:03
Proiectul va îmbunătăți standardul de viață pentru 3.500 de locuitori ai comunei, prin furnizarea unor servicii mult mai eficiente din punct de vedere energetic.
Scris de Sorin Martin Vereș - Proiectul va îmbunătăți standardul de viață pentru 3.500 de locuitori ai comunei, prin furnizarea unor servicii mult mai eficiente din punct de vedere energetic.

Trimite articolul

X

După parcurgerea tuturor etapelor, proiectul depus de Primăria Sânmartin pentru modernizarea sistemului de termoficare din comună a primit finanțare. La sediul Ministerului Energiei, primarul Cristian Laza și ministrul Sebastian Burduja au semnat contractul de finanțare, în valoare de aproximativ 12 milioane de euro, un proiect care va avea un impact major asupra locuitorilor din Sânmartin.

Scopul modernizării și extinderii sistemului de termoficare din comună este îmbunătățirea eficienței energetice și reducerea pierderilor de energie termică din sistem, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și asigurarea furnizării durabile a energiei termice.

Prin acest proiect se vor modernizare și extinde 7,7 km de rețea termică primară, se vor reabilita 0,98 km de rețea termică secundară (inclusiv echilibrări hidraulice), se va moderniza un racord primar, instalații interioare și se vor reabilita clădirile a trei puncte termice (PT1, PT2 și PT3). Valoare proiectului este de 58,6 milioane de lei, valoarea nerambursabilă este de 33,5 milioane de lei, cheltuielile neeligibile însumează 22,2 milioane de lei, iar circa 3 milioane de lei vor fi asigurați de către primărie.

În acest moment, potrivit informațiilor primite de la primarul Cristian Laza, la sistemul de termoficare al comunei sunt racordate 900 de apartamente, 50 de case, școala și grădinița din Sânmartin, grădinița din Băile Felix, hotelurile ce aparțin de SCT Felix și Spitalul de Recuperare. Prin acest proiect, circa 3.500 de locuitori ai comunei Sânmartin vor beneficia de servicii mult mai eficiente de furnizare a agentului termic și apei calde, iar pierderile se vor reduce substanțial.

Creșterea eficienței energetice și reducerea pierderilor de energie în sectorul de termoficare se vor realiza prin: modernizarea rețelei primare de transport, înlocuirea conductelor vechi și izolarea acestora; echilibrarea hidraulică a sistemului de distribuție va ajuta la optimizarea distribuției de energie termică la nivel de branșament și utilizator; modernizarea instalațiilor interioare din PT, implementarea echipamentelor moderne și eficiente energetic vor contribui la reducerea pierderilor și la utilizarea mai eficientă a energiei termice.

Obiectivul privind dezvoltarea durabilă și impactul social este realizat prin: îmbunătățirea confortului termic, reducerea costurilor pentru consumatori, crearea de locuri de muncă verzi. Promovarea inovației și a tehnologiilor avansate susține tranziția energetică și sporește competitivitatea sectorului energetic.

„La București am semnat cel mai mare proiect cu finanțare europeană. 12.000.000 de euro pentru reabilitarea întregului sistem de termoficare din comuna Sânmartin, inclusiv punctele termice. Mulțumesc tuturor specialiștilor implicați și colegilor din primărie pentru obținerea finanțării”, a transmis primarul Cristian Laza pe pagina personală de Facebook.

Trimite articolul

X
Taguri:
finantare ,
milioane de euro ,
sanmartin ,
termoficare
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    Bihon Decese

    Decese 08.01.2026

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Ilie Bolojan, lovit de propriile taxe: impozite aproape duble pentru casa de la țară și apartamentul din Oradea
    Prim-ministrul Bolojan are de plătit impozite aproape duble pentru locuința din Vadu Crișului și apartamentul din Oradea, conform unor date prezentate de Antena 3 CNN.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Tarifele parcărilor din Oradea sunt mai mari la plata online decât pe portalul Primăriei. Care este explicația municipalității
    Un început de an care ar fi trebuit să vină cu claritate și predictibilitate în materie de taxe locale a adus, pentru un orădean, mai degrabă confuzie și frustrare.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Doi bihoreni, pe lista Poliției Române cu persoane care au dispărut în 2025 și nu au mai fost găsite
    Doi bihoreni s-au adăugat, în 2025, listei întocmite de Poliția Română cu persoane dispărute, căutate de luni sau chiar ani de către familie și autorități.

    BIHON Sport local

    Principalii marcatori bihoreni din primele trei ligi ale fotbalului românesc

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Vacanța de iarnă pentru elevi se încheie. Vezi care este calendarul școlar
    Vacanța de iarnă care a început pe 22 decembrie 2025 se va încheia miercuri, 7 ianuarie 2026, copii urmând să meargă la școală în această săptămână, joi și vineri.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.