Poliţiştii bihoreni sfătuiesc toţi conducătorii auto să respecte normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule, să nu se angajeze în efectuarea de depăşiri neregulamentare, să folosească corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă sau ceaţă densă. De altfel, celor aflaţi la volan li se impune să folosească centura de siguranţă – deoarece le poate salva viaţa în caz de accident. De asemenea li se reaminteşte să nu conducă sub influenţa băuturilor alcoolice, sau dacă se simt simţiţi obosiţi. E de preferat să îşi planifice în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgă într-o zi mai mult de 300 de kilometri. Este chiar indicat să oprească din când în când, pe parcursul traseului, pentru a se destinde şi a-şi reface forţele. ”Nu în ultimul rând, şoferii trebuie să acorde un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacele de transport în comun sau a altor autovehicule” completează reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.
Şoferi, atenţie la drum!
Neadaptarea vitezei la conditiile de drum reprezinta una dintre principalele cauze generatoare de accidente.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La sediul Primăriei Tinca a avut loc recent semnarea contractului de execuție pentru modernizarea mai multor străzi din localitate, lucrări așteptate de mai mulți ani de locuitori.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au anunțat finalizarea anchetei și trimiterea în judecată a lui Florin Hendre, de 29 de ani, și a vărului său, David Hendre, acuzați că au ucis doi concubini și le-au abandonat cadavrele într-o clădire părăsită din Băile Felix.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali orădeni au aprobat, în ultima ședință ordinară, un set de măsuri privind administrarea celor 314,95 hectare de teren aflate în proprietatea publică a municipiului, dintre care 313,80 hectare reprezintă pădure, iar 1,1509 hectare sunt fâneață, în zona Paleu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
După 7 ani petrecuți pe birourile procurorilor și mai puțin de 8 luni în instanțe, dosarul morții lui Tudor Burduja, un copil de doar 2 ani și jumătate, a primit o soluție finală: nimeni nu va plăti penal pentru decesul băiețelului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O femeie și doi bărbați, cu toții condamnați pentru trafic de droguri la pedepse cuprinse între 3 ani și 4 luni și 4 ani de închisoare, au fost reținuți în ultimele două zile de polițiștii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și predați Penitenciarului Oradea, unde își vor executa pedepsele.
Bihon CSM Oradea
Campioana României la polo, CSM Oradea, a câștigat cu scorul de 14-13 meciul de acasă cu CN Terrassa, contând pentru prima manșă din cadrul optimilor de finală ale Water Polo Euro Cup.
Citiți principiile noastre de moderare aici!