Începând cu data de 6 martie, șoferii pot consulta online informații legate de starea dreptului de a conduce și numărul punctelor de penalizare acumulate, prin intermediul secțiunii „Istoric de sancțiuni la regimul circulației”, disponibilă pe platforma https://hub.mai.gov.ro.
Potrivit datelor transmise de Poliția Română pe pagina de socializare, actualizarea platformei introduce opțiuni suplimentare care le permit titularilor de permis să verifice mai ușor situația sancțiunilor rutiere primite, precum și dacă dreptul de a conduce este activ sau suspendat.
Informațiile sunt integrate în istoricul sancțiunilor rutiere, serviciu digitalizat care poate fi accesat online de către utilizatorii care dețin un cont validat pe platforma HUB a Ministerului Afacerilor Interne. Prin intermediul acestui serviciu, orice posesor de permis de conducere românesc poate solicita obținerea istoricului sancțiunilor aplicate pentru încălcarea regulilor de circulație.

De asemenea, cetățenii pot solicita și un așa-numit „istoric alb”, document care atestă că nu au fost sancționați pentru abateri rutiere. Pentru a utiliza serviciul online, utilizatorii trebuie să se autentifice în platformă sau, dacă nu au deja un cont, să își creeze unul. Accesul la istoricul sancțiunilor rutiere este permis exclusiv persoanelor care au un cont validat în HUB. În paralel, solicitările pentru eliberarea istoricului sancțiunilor pot fi trimise și prin e-mail către unitățile de poliție.
În acest caz, cererea trebuie completată de solicitant și transmisă la adresa specifică fiecărui județ, în formatul Oug41.2016.sr@xx.politiaromana.ro , unde „xx” reprezintă inițialele județului. De exemplu, pentru Bihor adresa este Oug41.2016.sr@bh.politiaromana.ro După transmiterea cererii online sau depunerea acesteia direct la sediul unității de poliție, documentul este procesat la nivelul instituției competente. Ridicarea istoricului de sancțiuni se face personal, de la sediul unității de poliție. Potrivit Poliției Române, timpul mediu de eliberare a documentului este de aproximativ cinci zile lucrătoare, iar termenul maxim poate ajunge la 15 zile lucrătoare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!