Toate cele 340 000 de cărți ale Bibliotecii au fost introduse în noul sistem digital de gestionare a fondului de carte folosind etichetele RFID (Radio-Frequency Identification – un sistem de identificare și gestionare a fondului de carte bazat pe unde radio). Datorită acestui sistem, toate titlurile vor putea fi împrumutate non-stop, prin stațiile destinate ridicării și returnării, de la intrarea în instituție. Abonații își vor putea rezerva cărțile printr-o aplicație dedicată, iar ridicarea acestora se va face simplu, pe baza cardului de bibliotecă, la orice oră, din dulăpioare special amenajate, au transmis reprezentanții CJ Bihor printr-un comunicat de presă.
Modernizarea sediului central al Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” presupune reorganizarea clădirii în două zone distincte: una destinată depozitării cărților și spațiilor administrative, iar cealaltă, deschisă publicului, care va include un atrium și zone pentru diverse activități culturale și educaționale.
În prezent, se lucrează la finisajele de la holul central al Bibliotecii, unde va fi amenajată și o cafenea. La etajul 1 și 2 se lucrează la montarea mochetelor și a ușilor în zona spațiilor administrative.
„Cititorii pot să folosească deja noile spații dedicate publicului, care au fost finalizate aproape în totalitate, inclusiv o nouă sală de lectură și o zonă destinată copiilor. În aceste zone, care sunt deschise după programul normal (de luni – vineri de la 08:00 – 19:00, iar sâmbăta între orele 09:00 – 13:00), au fost montate rafturi pe tot peretele. Folosindu-se de scările speciale, cititorii, îndrumați de bibliotecari, pot să-și ia cartea indiferent unde este amplasată. Datorită acestor noi elemente de mobilier, Biblioteca își valorifică mai bine colecțiile, inclusiv fonduri care, din lipsă de spațiu, nu au fost disponibile anterior pentru public. Printre acestea se numără secțiunea pentru copii, literatură, critică literară și alte domenii de interes.
Un element important al investiției este procesul de digitalizare a bibliotecii. Acest demers presupune instalarea a 20 de stații de lucru pentru organizarea cursurilor de formare digitală și achiziționarea de echipamente performante pentru scanarea și arhivarea cărților în format digital. Publicul va avea acces la cărți electronice (e-books) și cărți audio (audiobooks), iar Biblioteca va include și săli pentru înregistrări audio, zone pentru vizionare și audiții, alături de alte facilități moderne destinate cititorilor”, se mai precizează în aceeași informare de presă.
Recepția finală a proiectului: 30 iunie
Recepția finală a proiectului este programată pentru data de 30 iunie.
„Modernizarea Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” va aduce beneficii semnificative atât în ceea ce privește infrastructura, cât și experiența utilizatorilor, transformând Biblioteca într-un spațiu modern, accesibil și digitalizat. Proiectul vizează îmbunătățirea infrastructurii și transformarea bibliotecii într-un hub cultural și educațional de top.
Vă reamintim că, în data de 28 februarie 2024, a fost semnat contractul de execuție a lucrărilor cu firma Construcții Bihor, având o valoare totală de 10.379.046,66 lei (TVA inclus). Finanțarea este asigurată prin fonduri europene, în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
,,Renovarea și echiparea sediului central al Bibliotecii Județene Gheorghe Șincai Bihor” se desfășoară în cadrul unui proiect mai larg, care cuprinde modernizarea a 29 de biblioteci din județ, din localitățile Oșorhei, Sânmartin, Sântandrei, Nojorid, Aștileu, Borș, Bratca, Budureasa, Căpâlna, Chișlaz, Curtuișeni, Diosig, Drăgești, Finiș, Mădăras, Pocola, Răbăgani, Roșia, Tăuteu, Tinca, Tulca, Aleșd, Beiuș, Marghita, Nucet, Salonta, Ștei, Săcueni și Valea lui Mihai”, se mai arată în același comunicat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!