Atât în ceea ce priveşte numele noilor manageri cât şi managementul în sine. Joi, municipalitatea a anunţat noii manageriinterimari. Practic, la toate cele patru spitale preluate de către PMO s-au schimbat managerii. La Spitalul Gavril Curteanu, în locul Marilenei Crişan e promovat Ovidiu Pop, un medic tânăr, de doar 36 de ani. La Maternitate vine fostul şef al RAR Bihor, inginerul Gavril Grebenişan, în timp ce la Spitalul TBC e manager interimar Maria Groze. Aceasta îl înlocuieşte pe Octavian Cuc. La Spitalul TBC, în locul doctorului Gheorghe Oros a fost numit medicul Alexandru Vâlceanu.
În privinţa directorilor medicali, se remarcă faptul că aici avem de-a face cu medici experimentaţi, cu bună reputaţie. La Maternitate director medical e chiar fostul manager – Liana Antal. La Curteanu vine dr. Ladislau Ritli, în timp ce la TBC şi Neuropsihiatrie sunt Mircea Marta şi Adela Moş.
În august, primarul vizează fuzionarea Spitalului Curteanu cu Spitalul TBC, urmând a rămâne un singur manager.
De asemenea, Primaria Oradea are în vedere implementarea unor măsuri menite să îmbunătăţească condiţiile în spitalele orădene. Spre exemplu, se doreşte ca şpaga dată medicilor să fie scoasă la suprafaţă. De asemenea, medicilor experimentaţi li se pregătesc contracte de prestări servicii.
În campania sa electorală pentru funcţia de primar, Ilie Bolojan le promitea orădenilor inclusiv condiţii civilizate în spitalele orădene. Implicit, pacienţilor orădeni li se promitea mai mult respect. Până la această oră, Bolojan nu a putut să facă mare lucru, atâta timp cât spitalele au ţinut de Ministerul Sănătăţii. Însă, o dată cu preluarea spitalelor, municipalitatea a trecut rapid la acţiune. În primă fază, i-a spulberat pe toţi managerii celor patru spitale preluate.
De asemenea, în ultimele săptămâni, primarul Bolojan şi viceprimarul Carp s-au consultat cu mai mulţi medici orădeni. Edilii le-au prezentat acestora ideile pe care au de gând să le pună în practică în cel mai scurt timp.
Jurnal bihorean a aflat, în avanpremieră pentru cititorii săi, mai multe dintre măsurile pe care Executivul PMO le va implementa cât de curând. Astfel, în era managementului municipal al spitalelor, cheltuielile de întreţinere ar trebui să fie sub 10% din bugetul spitalului, pentru ca procentul dedicat medicamentelor să nu devină unul insignifiant. Măcar de 15%.
Stimularea medicilor
Apoi, se intenţionează ca medicii experimentaţi să renunţe la statutul de angajaţi şi să încheie cu spitalele contracte de prestări servicii. Astfel, medicii vor fi plătiţi în baza unor indicatori de performanţă. Prin această manevră, Bolojan şi Carp vor ca medicii performanţi să fie în continuare stimulaţi, în timp ce medicii care nu se omoară cu firea vor fi eliminaţi din sistem. De asemenea, se doreşte ca în acest mod Oradea să fie atractivă şi pentru medicii capabili din alte părţi ale ţării. Măsura nu se va aplica rezidenţilor sau medicilor tineri care, altfel, ar fi dezavantajaţi în faţa medicilor de renume.
De asemenea, opţiunea pacientului pentru un medic sau altul va intra într-un regim similar sistemului privat. Pacientul îşi va alege medicul după cum doreşte! Contra-cost, desigur. O parte din noua taxă instituită va fi achitată medicului curant, urmând ca diferenţa să rămână spitalului. Prin această măsură, se doreşte ca „atenţiile” acordate medicilor să fie oficializate, iar spitalul să beneficieze, la rândul său, de banii oferiţi azi pe sub masă doctorilor.
De asemenea, conform unor participanţi la întâlnirile cu şefii din Primărie, până la finele acestui an se doreşte implementarea unor protocoale terapeutice pentru fiecare specializare spitalicească în parte. Protocoalele ar trebui să conducă la o mai mare stricteţe atât în ceea ce priveşte actul medical cât şi cel de management. Deorece Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) nu decontează cheltuielile de personal ce trec de 70% din buget, acest tip de cheltuieli vor fi redimensionate astfel încât să se încadreze în acest procent.
Achiziţii la comun
În scopul economisirii energiei se are în vedere o singură unitate de sterilizare pentru toate cele patru spitale. La fel, grosul analizelor de laborator vor fi efectuate într-un singur loc. Şi achiziţiile spitalelor vor fi făcute la comun, mergându-se pe ideea că prin comandarea unor cantităţi mai mari, o dată, s-ar putea obţine preţuri mai bune.
CĂLIN CORPAŞ
Citiți principiile noastre de moderare aici!