Eugenia Crainic este în sine o poveste. A lucrat 16 ani în presă şi a asistat la o mulţime de evenimente mai mult sau mai puţin tragice, a văzut multe, s-a documentat despre multe cazuri, şi şi-a făcut un nume în presa arădeană. Când ai ocazia să stai de vorbă cu ea, îţi dă energie fiind plină de viaţă, foarte vorbăreaţă şi pozitivă. Ascultând-o la lansarea de la Oradea a cărţii ei de debut, „Studenta criminală”, îţi dai seama că nu ai cum să nu îi cumperi volumul, nu ai cum să nu îl citeşti. Ştie extrem de bine să îşi prezinte creaţia, te convinge prin felul ei direct de consistenţa şi buna documentare, dar şi de firescul poveştii.

În amfiteatrul Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Şincai” s-au adunat prieteni, cunoscuţi şi curioşi, asistând la o întâlnire mai puţin convenţională, într-o atmosferă lejeră, prietenească. Primul invitat al Eugeniei Crainic care şi-a spus opinia despre carte a fost prof. univ. dr. Dan H. Popescu: „Romanul polițist este un gen dificil și pentru cei mai versați literați. Marea artă este să depășești clișeele. În roman sunt două perechi Watson – Sherlock Holmes, perechea locală și cea bucureșteană. Accentul este pus pe mişcarea dinamică a anchetei poliţiste. Recunosc aici nişte tipare cu care doamna Crainic operează foarte dezinvolt, şi pentru asta o felicit. Genul acesta presupune să le foloseşti cu dezinvoltură dar în acelaşi timp să le dai un soi de culoare proprie, să nu te împiedici în ele, să nu pară clişee. Este un roman care are tot ce îi trebuie: are o crimă groaznică, are personaje plauzibile. Aştept continuarea, pentru că în roman sunt câteva puncte de fugă, portiţe spre alte poveşti”.
Scriitorul și traducătorul Mircea Pricăjan consideră că romanul Eugeniei Crainic este binevenit în contextul în care romanul poliţist a intrat într-o mare criză. „Mulţi din cei care scriu acum nu ştiu cum să o facă. Mare parte copiază ceea ce apare afară, sunt într-un mimetism greu de depăşit. Poţi să cazi în capcane care sunt la tot pasul. Trebuie să creezi personaje credibile şi apoi să creezi situaţii în care ei să evolueze firesc. Nefirescul e prima capcană a scriitorului de roman poliţist”.

Cartea „Studenta criminală” a apărut la Editura Mirador. Directorul acestei edituri, scriitorul Ioan Matiuţ, a fost şi el prezent la lansarea de la Oradea. A preferat să facă un portret al autoarei, pe care o cunoaşte de multă vreme. „Lucrând în presă a avut ocazia să scrie despre multe evenimente, inclusiv despre crima de la care placă această carte. Dar şi-a dat probabil seama că în presă există un risc: materialele care apar în presă se perimează rapid. Dar o carte în momentul în care apare rămâne în bibliotecă, o poţi reciti oricând”.

Ioan Matiuţ i-a urmărit mult timp şi articolele din presă dar şi cele de pe blog. Într-o zi, Eugenia Crainic l-a sunat şi l-a rugat să îi citească manuscrisul. I s-a părut o carte rotundă, bine scrisă. Dar a durat un an până când autoarea s-a hotărât să îi dea drumul. Apoi în două săptămâni a fost tipărită. „Eu ştiu cât de greu îi este autorului să rupă cartea din el şi să o dăruiască celorlalţi, mai ales când este vorba despre cartea de debut”, spuen scriitorul Matiuţ.

Ioana Dumitrăchescu, director al Editurii Celestium, mărturiseşte că romanul a dat-o „rău peste cap”. „Eugenia are un stil ce nu te lasă deloc să pui capul pe pernă și să adormi, fiindcă nu poți, e prea tentant să dai pagină după pagină și să citești mai departe, să vezi până la urmă cine a fost criminalul, de ce și mai ales să te abandonezi în povestea de dragoste dintre Leon și Sofia, doi criminaliști de la București ce au fost trimiși în delegație pentru a rezolva misterul. Mi-a plăcut enorm! Este atât de bine scrisă această carte încât nu mai am răbdare până Eugenia va scoate și următoarea”.

„Cosmetician de crime

Eugenia Crainic mărturiseşte că această carte a fost scrisă cu foarte multă pasiune. „M-am hotărât să scriu roman poliţist pentru că am trăit 16 ani lucrând în presă, am fost în foarte multe locuri pe care pot să le descriu fără să fac un efort prea mare. De ce Studenta criminală ? Pentru că eu când eram ziarist dădeam titluri bune. Când am hotărât să dau acest titlu, mi-am dat seama că de fapt nu eu îl dau, ci se dă singur. Era exact sintagma folosită în presă la vremea respectivă. Faptul că am făcut o ficţiune dintr-o crimă care chiar s-a întâmplat este altceva. Însă cum să atragi lumea şi cum să o determini să aibă curiozitatea să deschidă aceste două coperte şi să citească, dacă nu să îi aminteşti de ceva, să îl duci la locul faptei. Eu vă asigur că deschizând cele două coperte veţi avea surprize peste surprize. Eu scriu cum vorbesc, într-un ritm alert, nu o să vă plictisiţi, nu o să faceţi prea multe pauze. M-am hotărât să scriu despre crime care s-au întâmplat în realitate şi pe care le-am documentat. Mă fac cosmetician de crime . Le iau, le fardez, le îmbrac în haine noi şi vi le ofer cu toată dragostea să le citiţi. Citind un roman poliţist nu te plictiseşti niciodată. În „Studenta criminală”, cei care mă cunosc mă vor regăsi în fiecare pagină, în fiecare frază. Este o carte pe care am scris-o cu sufletul, documentat, nu este nimic lăsat la voia întâmplării”.

Pentru Eugenia Crainic a fost o bucurie să scrie. Ieşind din presă de vreo nouă ani, era sigură că nu va ajunge până la pensie şi va scrie un roman. Întrebarea era: când? Ea spune că acum este un moment bun pentru că are vârsta necesară pentru a folosi experienţa din urmă, şi experienţa din teren. Deja se află pe la mijlocul unui nou roman poliţist, tot despre o crimă care s-a petrecut în realitate, în Arad, între doi gay. Speră să fie gata a doua carte în toamnă.

Până atunci, ne putem bucura de romanul „Studenta criminală”. Dacă deschizi cartea, din reflex îţi vine să te uiţi la cuprins. Ei bine, nu are. Pentru că povestea curge, te cucereşte, fără sincope, rupându-te de tot ce te înconjoară până la ultima pagină. Încercaţi!