
S-au strâns 22.825 de lei, bani care vor merge spre Ema, o fetiță de 13 ani, bolnavă de formă extrem de rară de cancer.
Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români – filiala Oradea, a organizat sâmbătă, 7 februarie, o seară caritabilă de muzică și dansuri tradiționale bihorene, intitulată „Dragostile noastre, bade, mărg pă drum cătă Orade`”, eveniment aflat la cea de-a doua ediție. Manifestarea a reunit aproximativ 120 de participanți, majoritatea tineri, elevi și studenți, îmbrăcați în port popular. Scopul evenimentului a fost strângerea de fonduri pentru Ema, o fetiță de 13 ani, diagnosticată cu o formă extrem de rară de cancer și aflată în prezent la tratament într-un spital din Germania.
Pe scenă au urcat interpreta Violeta Gherman și formația sa, alături de Ansamblul „Zestrea Diosigului” și Ansamblul „Moșuț” din Vadu Crișului, coordonate coregrafic de Cristian Seghedi, oferind publicului un program de muzică și dans popular bihorean care a reușit să unească inimile tuturor celor prezenți. Accesul la eveniment a fost liber, pe bază de donație, iar rezultatele au depășit așteptările: în urma Serii Tradiționale s-au strâns 22.825 de lei (aproximativ 4.500 de euro), fonduri care vor fi direcționate integral pentru sprijinirea Emei și a mamei sale, singurul sprijin al copilului.
Cazul Emei a devenit cunoscut studenților ASCOR prin intermediul unei acțiuni caritabile inițiate anterior de Protopopiatul Ortodox Român Beiuș, care a demarat o amplă campanie de strângere de fonduri pentru aceeași cauză, reușind să adune 28.600 lei.
„Această colaborare firească dintre instituțiile bisericești și tinerii implicați în viața comunității dovedește, încă o dată, puterea comuniunii și a responsabilității față de aproapele aflat în suferință”, se afirmă în comunicatul organizatorilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!