Cu ajutorul mijloacelor din dotare, pompierii au reuşit să scoată din fântâna cu diametrul de circa un metru, la o adâncime de 4-5 metri, victima, un tânăr în vârstă de 19 ani. Se fac cercetări pentru a se afla împrejurările în care a survenit decesul.
Tânăr înecat în fântână
Miercuri seară, pompierii de la Salonta au fost chemaţi la ora 22:00, la Boiu, din comuna Ciumeghiu, să scoată o persoană căzută într-o fântână.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
După ce a inspectat la Aleșd și Poieni stadiul lucrărilor privind proiectul de electrificare și modernizare a liniei de cale ferată dintre Cluj-Napoca- Oradea- Episcopia Bihor, unul dintre cele mai importante proiecte feroviare din vestul României, prim-ministrul Ilie Bolojan a ținut să transmită un puternic avertisment constructorilor de pe tronsonul Poieni- Aleșd, unde se înregistrează întârzieri majore, în cadrul unei conferințe de presă organizate la finalul vizitei în orașul Aleșd.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un orădean cu dizabilități acuză lipsa unor informații clare privind beneficiile la Aquapark Nymphaea, după ce a încercat să afle dacă poate utiliza facilitățile prevăzute de Cardul European pentru Persoane cu Dizabilități.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vizita anunțată la Aleșd a avut loc vineri, 13 martie. Vizita vine la o zi după ce joi, 12 martie, a convocat o ședință extraordinară la Guvern pentru aprobarea bugetului țării pentru 2026.
Cultură
Colecţioanrul arădean Mihai Alexandrescu aşteaptă vizitatorii cu informații interesante despre îngrijirea și comportamentul lor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O percheziție făcută de polițiștii antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Oradea și procurorii DIICOT în casa unui bărbat de 43 de ani, din Arad, a dus la descoperirea a nu mai puțin de 70 de grame de substanță cristalină, ambalate în două pungi ascunse în șemineu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!