BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Țiplea, prefectul-profesor. Subalterni și secretari de primării trimiși să învețe!

Țiplea, prefectul-profesor. Subalterni și secretari de primării trimiși să învețe!

De Călin Corpaș
la 22 January 2020 09:53 Reactualizat la: 23 January 2020 10:45
4 Comentarii

Țiplea, prefectul-profesor. Subalterni și secretari de primării trimiși să învețe!

Echipă nouă la Prefectură: prefectul Dumitru Țiplea și subprefectul Fenesi Tibor
22 January 2020 09:53 Reactualizat la: 23 January 2020 10:45
Noul prefect vrea să schimbe obiceiurile bugetarilor. Venit din privat, Țiplea își obligă subalternii să învețe Excel. Secretarii primăriilor din județ care persiflează Prefectura sunt pasibili de sancțiuni.
Scris de Călin Corpaș - Noul prefect vrea să schimbe obiceiurile bugetarilor. Venit din privat, Țiplea își obligă subalternii să învețe Excel. Secretarii primăriilor din județ care persiflează Prefectura sunt pasibili de sancțiuni.

Trimite articolul

X

ORADEA. Prefectul dispune, subprefectul prezidează, iar juriștii Prefecturii instruiesc. Rând pe rând, secretarii celor 101 primării din județul Bihor vin la Prefectură pentru a fi instruiți așa cum se cuvine. Un demers fără precedent, însă necesar, a concluzionat prefectul Dumitru Țiplea. Noul prefect fusese informat despre întârzierile majore cu care unii secretari generali de primării din județ trimit actele normative la Prefectură, pentru viza de legalitate.
Potrivit graficului întocmit de Prefectură, până în 30 ianuarie toți secretarii generali trebuie să ajungă la Prefectură, în grupe de câte 10 – 15, pentru a fi îndrumați de către juriștii Prefecturii. Totul sub privirile subprefectului Tibor Fenesi, de profesie jurist.
“Le-am cerut secretarilor să nu mai dea soluții juridice la probleme politice. Să dea soluții juridice la probleme de administrație publică. În anumite zone am constatat derapaje mari”, ne declară prefectul Țiplea. Acesta își motivează demersul prin nevoia unei administrații locale eficiente, chiar și la nivelul celor mai mici primării.

Amenințați cu comisia de disciplină

Secretarii care nu se vor conforma liniilor de conduită și de procedură trasate la Prefectură riscă să fie sancționați disciplinar. “Vream să facem o administrație locală eficientă și dinamică. Sperăm să nu ajungem în situația nedorită de a aplica măsurile coercitive aflate la dispoziția Instituției Prefectului”, prefigurează noul prefect. Deocamdată, Țiplea nu a dorit să nominalizeze cu care secretari de primărie sunt probleme. Am aflat, însă, că există la Prefectură o așa-zisă “listă neagră” cu secretarii de primării care comunică cu întârzieri cronice actele primarilor și ale consiliilor locale. Întârzieri de ordinul lunilor și chiar a anilor!
“Am transmis secretarilor generali că au obligația de a transmite către Instituția Prefectului actele normative adoptate la nivel local în cel mult zece zile. Prin aceste ședințe de lucru, îi punem în temă pe secretarii general despre standardele la care trebuie exercitate atribuțiile și cum trebuie să respecte procedurile (legate de adoptarea actelor normative locale – n.red.)”, transmite subprefectul Tibor Fenesi. Acesta prezidează comisia de cercetare disciplinară a secretarilor UAT.
Au fost situații când juristele Prefecturii s-au văzut nevoite să verifice legalitatea unor Hotărâri de Consiliu Local comunicate extrem de târziu, abia după ce acele Hotărâri produseseră deja efecte juridice. Inclusiv acte privind achiziții publice deja finalizate!
Tehnic vorbind, secretarii generali sunt consiliați de juriștii Prefecturii pe următoarele probleme: prevederi ale Codului administrativ, deficiențe constatate în activitatea primăriilor, comunicarea în termenele legale obligatorii către Prefectură, documentația necesară ce stă la baza emiterii unei hotărâri, respectarea normelor de tehnică legislativă în redactarea actelor. De asemenea, e necesar instructajul și pentru modul de convocare și desfășurare a ședințelor comisiilor de specialitate ale consiliului local, pentru comunicarea proceselor-verbale ale ședințelor către Prefectură dar și modul de aducere la cunoștință publică a actelor normative. S-au constatat restanțe în aducerea la îndeplinire a măsurilor cerute în rapoartele de control, și chiar și probleme privind statul de funcții și organigrama!

Funcționari obligați la Excel

Prefectul Țiplea nu a cerut doar instruirea corespunzătoare a secretarilor generali din primării, dar și instruirea propriilor funcționari din Prefectură. În 2005, prefectul Bolojan îi trimitea pe angajații Prefecturii la cursuri pentru a-și însuși cunoștințele necesare privind operarea în Microsoft Word. Acum, la 15 ani distanță, prefectul Țiplea (fost șef de cabinet al prefectului Bolojan) îi trimite pe aceștia la cursuri pentru a învăța să lucreze în Excel!
Proaspăt uns prefect, Dumitru Țiplea a cerut deja modificarea fișei postului pentru angajați, astfel încât cunoștințele pentru operarea în Excel să devină obligatorii în Prefectură. Totul, având în vedere natura documentelor pe care funcționarii trebuie să le poată manipula. Cursurile pentru perfecționarea angajaților vor fi plătite de Prefectură.

“Într-o primă etapă, cel puțin 30 dintre colegii noștri vor urma aceste cursuri, iar la final li se vor certifica abilitățile, urmând ca la final să primească o diplomă, în acest sens. Azi, în Prefectură sunt doar câteva persoane care știu Excel. Un modul de curs este format din 21 de ore, două ore zilnic. Colegii noștri vor urma cursurile vreme de două săptămâni. Din cele două ore zilnice, o oră de curs va fi luată din timpul programului de lucru, iar cealaltă oră va fi după program”, ne transmite prefectul Țiplea. Acesta este decis să schimbe modul de lucru la Prefectură, o instituție ce s-a dovedit mult prea puțin inovativă, funcționând până acum în baza principiului inerției.
Țiplea motivează nevoia ca funcționarii să se adapteze cerințelor de alfabetizare informatică: “Își vor ușura munca și vor fi și mai utili instituției”.

Cine-i cel mai tare din parcarea Județului?

Bihorul primește încă un subprefect. Îl cheamă Horia Carțiș!

Trimite articolul

X
Taguri:
Dumitru Tiplea ,
prefect de bihor ,
prefectura bihor ,
prefectura bihor excel ,
secretari generali primarii ,
tibor fenesi
4 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Excelsior says:
    January 22, 2020 at 1:29 pm

    Cine este obligat de lege să facă abonament la Monitorul Oficial al României?

    Reply
  2. Glontzudinbai says:
    January 22, 2020 at 7:46 pm

    Foarte bine face. Sint destui care și astăzi folosesc un abacus. Da ce te aștepți de la cei care au doua clase ca trenu și care au fost puși in funcție nu aleși in funcție ?

    Reply
  3. iovan says:
    January 22, 2020 at 10:59 pm

    cei de la primarii nu fac mai nimic, ei paseaza sarcinile lor de serviciu cntracost unor firme private la preturi astronomice, iar apoi se plang ca nu au bani.

    Reply
  4. Ian says:
    January 25, 2020 at 2:12 pm

    Chiar prefectul sa gasit sa comenteze, cel care a candidat pe un post de functionar din judetul Arad, pe care l-a si castigat, ca doar merita, dupa care a fost repede transferat in Oradea si facut PREFECT, probabil cu ajutorul ,, excel,,. Vai de noi, inghitim galustile tuturora de la putere, cat de inteligenti si destepti sunt ei, si noi toti niste prosti.

    Reply
  5. powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    ANPC are șef nou: Orădeanul Békési Csaba urcă în fruntea instituției după un deceniu de conducere la AJOFM Bihor
    O schimbare semnificativă a avut loc la vârful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), unde orădeanul Békési Csaba a fost numit președinte al instituției.

    Bihon CSM Oradea

    Derby cu happy end! CSM Oradea a pierdut la limită în fața Stelei, dar a terminat sezonul regulat pe primul loc
    Campioana României la polo, CSM Oradea, a trecut cu bine peste meciul din deplasare cu CSA Steaua, contând pentru ultima etapă din returul Superligii Naționale de polo.

    FC Bihor

    Statistica sezonului regular din Liga 2! FC Bihor e pe locul 1 la jocurile disputate acasă și în topul audienței din tribune
    Prima parte a sezonului din Liga 2 s-a încheiat după disputarea celor 21 de etape, s-a derulat și prima etapă din play-off și play-out, dar profităm de pauza competițională pentru a vă prezenta principalele cifre ale sezonului regular.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea

    BIHON Sport local

    Antrenori acreditați la Padel Arena Oradea
    Întrucât padelul s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani, nevoia de inițiere este tot mai mare. Staff-ul de la Padel Arena Oradea s-a consolidat cu doi antrenori care au susținut cursul padel MBA și sunt acreditați după absolvirea lui.

    Cultură

    Tururi ghidate la NOCA, organizate în primele zile ale noii expoziţii „Lacrimi care râd, râsete care plâng”
    Expoziţia cuprinde lucrări de sculptură, desen, pictură, ceramică, video și performance a 20 de artişti din 13 ţări.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Vorbitori din trei orașe se întrec la Oradea într-un concurs de public speaking
    Evenimentul include două probe principale: concursul de discursuri și concursul de evaluări.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logo Pentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă!

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.