Iată poemul care dă titlul cărţii: «Bunul Dumnezeu are grijă de noi/ Şi de lumea noastră/ Pe care o tot perfecţionează/ Mie mi-a dat de exemplu/ Pe lângă celelalte/ De care uneori mă plâng/ Deşi n-ar trebui/ Ba chiar e păcat/ Un instrument nou/ O marjă de siguranţă/ Adică/ Un card de credit/ Pot folosi din el în avans/ Mai returnez o parte şi aşa/ Am grijă să-i prelungesc/ Debitul/ Dacă iau mai mult/ Nu se supără/ Îmi aplică o dobândă/ Pe care nici n-o simt/Şi sunt mulţumit că trăiesc/ Din mila lui/ De pe o zi pe alta/ Într-o zi m-am speriat/Scria că a expirat cardul/ Dar mi-a dat unul/ Nou-nouţ/ Cu acelaşi cod/ Şi acum mă simt bine».
„Ca orice poet autentic, Ştef vorbeşte simultan despre lucrurile reale dinspre partea lor accesibilă/ accesabilă înţelegerii standardizate şi dinspre partea ascunsă a lor, sugerată tocmai prin elementele palpabile, imediate, particulare şi evidente. Felul în care îi reuşeşte acest mod al verbului poetic ţine de secretul personal al artei sale lirice”, explică Ioan Moldovan.
O altă cronică dedicată cărţii „Cardul de credit” este semnată de Viorel Mureşan, cu titlul „Clasicism şi deriziune poetică”.
Spicuim din cronică: „Noul volum are un sumar sobru, fără ramificaţii, ceea ce poate fi un semn de coeziune, la diferitele nivele ale textului. De la primele pagini se impune impresia că autorul a ajuns la o poezie de mare simplitate, tranzitivă şi total atropică, care poate fi atinsă de obicei după arderea mai multor etape ale scrisului poetic. O poezie devenită expresie directă a nexului dintre om şi obiectele sale, relaţie tratată cu ironică detaşare, însă şi cu o undă de înduioşare, suflată pe deasupra lucrurilor, ce pare smulsă din chiar anecdoticul vieţii: Putem observa intenţia de torpilare parodică a oricărei forme de eroism existenţial, împingerea în deriziune a aproape tot ce înseamnă teatrul vieţii. Alteori te izbeşte fasonul colocvial al poeziei, tonalitatea aproape certăreaţă, retragerea din monologul liric în conversaţia bufă”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!