Regizorul şi producătorul TV, Tudor Chirilă, a stârnit amintirile prietenilor postând pe pagina sa de Facebook o fotografie din 1958 sau 1959 cu colectivul Teatrului de Stat Oradea. „Ce mai găseşte omu’ prin cufăru’ cu vechituri? Colectivul Teatrului de Stat Oradea, secția română, finele Anilor ’50. Apare și mama mea în poză (n.r. – Anca Miere Chirilă), deja actriță acolo. Cel din colțul dreapta/jos: Valeriu «Vicu» Grama, mulți ani directorul Studioului Casandra, pe atunci actor acolo și el. Restul, sunt personaje flamboyante ale copilăriei și adolescenței mele, degeaba vă spun numele lor, că nu-i mai știe nimeni…”, scria Tudor Chirilă.

Din momentul postării fotografiei s-au adunat 74 de comentarii, unele dintre ele amintind de numele unor actori ai teatrului orădean din acea vreme.

Dintre cei care au reacţiona se numără şi actriţa Aurora Leonte: „Nişte oameni minunați… într-o bijuterie de teatru… pe care-l consider şi teatrul meu, chiar dacă am stat acolo numai primul an de stagiatură, venind la Teatrul de Comedie printr-un concurs răsunător și intrând direct în Procesul regizat de Harag Gh. Teatrul din Oradea ramîne teatrul meu de suflet cu actorii lui, cu Anca Miere (aşa era) Chirilă. Şi minunatul om de litere Tuțu Chirilă, cu fermecătorul oraș de graniță, cu oamenii de suflet de acolo… Ba da, să spui şi nişte nume, merită… Eu îl spun pe al lui Pusi Colpacci (pentru care am venit acolo, deși nu l-am prins. Ciudat, l-am găsit la Comedia, făcuse un fenomen teatral la Oradea. Harizomenov extraordinar actor, Alla Tăutu, regizorul Sergiu Savin, oamenii din Filarmonică… Mai tinerii Cristina Șchiopu (Nuțu), Mariana Neagu etc. Multi alții… toți. Secretar Literar minunata Vetuța Pop, excepțional director Mircea Bradu. Ducu Darie, care admira fenomenul teatral făcut de mine și Tompa Gabor (marele regizor de azi). În facultate a ales Oradea și datorită impresiilor mele de acolo, împărtășite… amestec de amintiri frumoase. Acolo l-am cunoscut personal pe Marin Sorescu, am jucat în piesa lui «Casa evantai» şi aproape am luat premiul de debut la festivalul de la Brașov, dacă n-ar fi fost «transcedentalismul». Da, merită să fie amintit totul şi pe toți… Şi pe cei de la secția maghiară, tehnica de scenă (Balogh) excepțională. Merită chiar o evocare a acestui teatru și oamenii săi, pentru că, deși a fost un teatru în care s-au făcut spectacole majore cu idei majore, nu a avut recunoașterile pe care le-a avut Teatrul din Piatra Neamț, de exemplu! Merită o evocare, o emisiune tv culturală despre ARTĂ… Mai exista așa ceva?”, scrie actriţa Aurora Leonte.

Şi Mimi Mierluţ, consultant artistic, îşi aminteşte de actorii de atunci: „bă, eu îi știu aproape pe toți, ei sunt cei care au impus cultura teatrală în limba română în Oradea, care au făcut să mă îndrăgostesc pe veci de teatru. Îl numesc doar pe Dorel Urlățeanu, care m-a învățat actorie la Școala Populară de Artă”.

[eadvert]

„Ce glas frumos au amintirile”

Cristina Fazekas-Şchiopu, fostă actriţă a teatrului orădean, de mulţi ani este stabilită în Olanda. „Elegantul domn cu ochelari de soare e Jean Săndulescu, care a «picat la datorie», adică aşa cum şi-ar dori fiecare actor să i se întâmple, pe scenă, la premiera cu «Cartea lui Ioviţă». Scena şi-a jucat-o până la capăt, a ieşit în culise şi… Apoi, lângă el, Nea Tomiţă (Toma Nicolae), Eugen Ţugulea, Segărceanu, Schițcu, Simona Constantinescu, regizoarea tehnică Dalma Simionescu «Mutti». Da, aşa a început teatrul românesc la Oradea. Eu l-am apucat în plină glorie.

Trebuie amintit că la Oradea, Cristina Fazekas-Şchiopu a făcut un rol extraordinar în spectacolul „Amadeus”, de Peter Shaffer (stagiunea 1985-1986), în regia regretatului Alexandru Darie, scenografia Maria Miu, în rolul lui Mozart fiind Cristian Şofron, iar în rolul lui Salieri, actorul Ion Mâinea. Alexandru Darie, Maria Miu şi Cristian Şofron îşi făceau atunci stagiatura la Oradea, în aceeaşi perioadă cu regizorul Victor Ioan Frunză şi scenografa Adriana Grand.

Fotografia i-a trezit amintiri şi actorului Cristian Gheorghe: „Unul dintre cei pe care «nu-i mai stie nimeni» este Gheorghe V. Gheorghe, tatăl meu, actor al Teatrului Dramatic Galaţi de la începutul anilor ‘60. În ‘55, clasa lui (angajată la Oradea) a înfiinţat secţia română a Teatrului din Oradea. O carieră de 65 de ani!”, scrie actorul. Şi Doina Breabăn îşi aminteşte: „Mama, Doina Ioja, prima din stânga jos… Am crescut printre ei şi a fost minunat”.

„Vezi, Tudor dragă, ce glas frumos au amintirile?”, scrie criticul de teatru Elisabeta Pop, fost secretar literar al teatrului orădean, care mărturiseşte că teatrul i-a prilejuit, în cei 30 de ani de teatru, cunoaşterea unor oameni minunaţi, din care câţiva i-au devenit prieteni pe viaţă.

„Din păcate, amintirile noastre se estompează, cu timpul se şterg, fiindcă, vorba lui Nabokov, Menmosina se deovedeşte «o copilă foarte neglijentă». Stând cu tinerii de vorbă, am înţeles că ei seamănă ca două picături de apă cu cei de acum mulţi ani: inteligenţi, talentaţi, orgolioşi, nemulţumiţi, gălăgioşi, agresivi, pătimaşi, cinici, puşi pe harţă: unii blânzi, comozi, dar nu indiferenţi alţii, toţi însă cu grijă mare pentru ce fac şi cum le trece viaţa… mai ales cea scenică, artistică. Între timp ei repetă şi joacă, joacă şi repetă cuminţi şi sfioşi, devenind, seară de seară, personaje. Singura lor preocupare, singura lor dorinţă, singurul lor ideal este să joace, să joace, să joace… şi marea lor nefericire este să stea, să nu fie distribuiţi, să-i uite spectatorii…” scrie Elisabeta Pop în cartea sa „Teatrul din interior. Teatrul din culise”. Aşa încât, să nu îi uităm, să ne amintim de câte ori avem ocazia. Chapeau!