Prietenul lui Mihai Eminescu

Într-un articol apărut în Jurnal bihorean și pe bihon.ro în 2021 se amintește că Miron Pompiliu a fost poet, prozator, folclorist, traducător, autor de manuale. A făcut parte din selecta galerie a apropiaților lui Mihai Eminescu, alături de: Ion Creangă, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale, Samson Bodnărescu, Alexandru Vlahuță, Alexandru Chibici-Revneanu, Veronica Micle. Constantin Pavel, spunea că „Miron Pompiliu n-a fost numai un prieten devotat al lui Eminescu, ci, prin cunoștințele sale de poezie și limbă populară, prin solicitudinea omului superior pentru marele poet, a contribuit mult și la desăvârșirea formei în care au luat ființă unele din nepieritoarele creațiuni ale acestuia”. Cu Mihai Eminescu pare să se fi întâlnit în paginile Revistei „Familia ”.

Moise Popovici, pe adevăratul său nume, s-a născut la 20 iunie 1848, în Ștei, în apropierea Beiușului, ca fiu al preotului Nicolae Popovici și al Anei Popa. Este ales membru onorific al “Societății de leptură a junimei române studioase la Academia de drepturi și Archigimnaziul din Oradea”.

Conform „Enciclopedia României”, în anii 1866-1867 publică mai multe poezii în revista “Familia”, din Pesta, condusă de Iosif Vulcan. În 1868 a publicat volumul “Balade Populare Române” la Iaşi, cele mai multe balade provenind din Ţara Beiuşului. “Bradul”, baladă din Vașcău, e aproape sigur că a inspirat tema şi forma poeziei lui Mihai Eminescu lui, “Ce te legeni”: “Bradule, brăduţ de jale/Ce te legeni aşa tare/Fără boare, fără vânt/Cu crengile la pământ”. Cei doi au fost de altfel buni prieteni, o perioadă de timp locuind în aceeaşi casă. În 1881 a scris una dintre puţinele sale poezii cu subiect patriotic, „Imnul Regelui Carol”, cu ocazia încoronării ca rege a lui Carol I.

Ca urmare a refuzului de a se înrola în armata ungară e silit să treacă in Regat, unde mai întâi se oprește la București, dar din cauza situației financiare precare alege să se stabilească la Iași. După mulți ani, pe la 1886, nebănuind ce-l aștepta, trece pe acasă, pe la Stei, unde pretorele de Vașcău îl urmărește și îl arestează. Miron Pompiliu va petrece două săptămâni în închisoare și va fi eliberat doar în urma intervenției și stăruințelor populației române din Beiuș.

Chinuit de o boală și de teama să nu ajungă ca bunul său prieten Mihai Eminescu, la 14 noiembrie 1897 își trage un glonte în cap. După câteva zile de agonie, în ciuda tuturor eforturilor depuse de doctori, a încetat din viață la 20 noiembrie și a fost înmormântat la 2 decembrie 1897, în Cimitirul Eternitatea, conform wikipedia. Până joi, când a pornit în lungul drum spre Șteiul natal.

Casa de cultură din Ștei și Școala Gimnazială poartă numele lui Miron Pompiliu, iar de zece ani se desfășoară în oraș Festivalul Miron Pompiliu.