
Fapta a fost sesizată de un trecător, iar un echipaj format din polițiști și polițiști locali a ajuns la fața locului. Autorul vandalizării a fost identificat, iar părinții acestuia probabil urmează să achite nota de plată pentru fapta comisă de copilul lor. Potrivit informațiilor primite de la directorul Poliției Locale Oradea, Samuel Milian, minorului i s-a aplicat o amendă de 2.000 de lei, iar costurile reparațiilor vor fi suportate de către părinți.
„În Parcul 22 Decembrie, o bancă a fost vandalizată de un minor. Un cetățean responsabil a sesizat situația, apelând Poliția Locală și 112. Îi mulțumim pentru implicare – astfel de gesturi ne ajută să protejăm spațiile publice ale orașului. La fața locului a intervenit un echipaj mixt, care a identificat minorul, în vârstă de 14 ani, și a luat legătura cu părinții acestuia.” este mesajul postat de municipalitate.
Cazul înregistrat în parcul 22 Decembrie vine la o săpătmână după cel din alt parc din municipiu, I.C. Brătianu, unde au fost rupte două coșuri de baschet și un scaun cu arc pentru copii, însă deocamdată nu au fost identificați autorii. În cazul din parcul Brătianu, reparațiile vor fi suportate de firma care a executat lucrările de modernizare, având în vedere că investiția nu a fost încă recepționată de municipalitate.
Potrivit informațiilor primite de la directorul Poliției Locale Oradea, Samuel Milian, minorului i s- a aplicat o amendă de 2.000 de lei, iar costurile reparațiilor vor fi suportate de către părinți.
Deteriorarea obiectelor de folosință comună din spațiile publice se sancționează cu amendă între 3.000 și 6.000 de lei, iar pentru minori amenzile sunt cuprinse între 1.500 și 3.000 de lei, cu posibilitatea achitării, în termen de 15 zile, a jumătate din cuantumul aplicat, se mai arată la finalul postării primăriei.
Directorul Milian a ținut să mai precize faptul că orădenii pot reclama astfel de fapte la numărul unic de urgență 112 dar și la Poliția Locală Oradea, la numărul de telefon 0259/969.
Citiți principiile noastre de moderare aici!