
Construită prin Programul guvernamental de construire creșe ”Sfânta Ana”, cu valoare de peste 2,2 milioane de euro, noua creșă, situată pe strada Olimpiadei, este a 57-a unitate inaugurată la nivel național și a cincea în județul Bihor prin programul guvernamental, derulat prin intermediul Companiei Naționale de Investiții și finanțat prin PNRR. Creșa este prima unitate de acest gen care se deschide în Salonta după mai bine de 30 de ani, potrivit informațiilor primite de la primărie.
La festivitatea de inaugurarea noii unități au fost prezenți ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, primarul municipiului Salonta, Török László, prefectul Marcel Dragoș, subprefectul Botházy Nándor, alături de reprezentanți ai administrației publice locale, ai instituțiilor de învățământ și ai comunității locale.
Clădirea creșei include 4 dormitoare, 2 camere de joacă, bucătărie proprie, spațiu pentru servit masa și o curte amenajată cu loc de joacă și spații verzi, fiind dotată cu panouri solare și fotovoltaice, sisteme de efracție, control acces și supraveghere video, fiind certificată nZEB (near Zero Energy Building).
Citiți principiile noastre de moderare aici!