UPDATE: Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare, a fost declarat decesul conducătorului autoturismului, la fața locului.
Știre inițială: Autoritățile au fost sesizate cu privire la producerea unui accident rutier pe drumul județean 792/A, între localitățile Miersig și Husasău de Tinca în jurul orei 16:29.
„Din primele investigații efectuate de polițiști, la fața locului, s-a constatat că în accident au fost implicate un autoturism și un tractor. În prezent, conducătorului autoturismului îi sunt efectuate manevre de resuscitare, de către personalul medical prezent la fața locului”, a transmis purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor, comisar șef Alina Fărcuța.
La momentul publicării acestei știri, traficul rutier se desfășoară pe un sens, alternativ, dirijat de polițiștii rutieri.
Polițiștii rutieri urmează să efectueze cercetarea la fața locului, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Citiți principiile noastre de moderare aici!