Administrația Bazinală de Apă Crișuri a început lucrările de amenajare a Văii Secătura (Valea Șinteului) din Peștiș, orașul Aleșd, un proiect finanțat de la bugetul de stat menit să reducă riscul de inundații și să asigure siguranța locuitorilor. Intervențiile se desfășoară în zona de est a văii, în apropierea DN1H, acolo unde cursul de apă traversează drumul național.
Proiectul include reabilitarea și modernizarea albiei pe un sector important al Văii Secătura. Printre lucrările planificate se numără demolarea vechiului zid de sprijin pe aproape 1,8 km, reprofilarea albiei pe peste 1 km, consolidarea malurilor pe circa 2 km și reconstruirea podețelor carosabile existente. Reprofilarea va fi realizată prin excavații, secțiunea finală având o formă trapezoidală cu lățimea de bază de aproximativ 6 metri, pentru a permite scurgerea eficientă a debitelor mari de apă.
„În zonele intravilane, unde spațiul este limitat, malurile vor fi consolidate cu ziduri de sprijin din beton ciclopian, cu înălțimi de până la 3 metri. De asemenea, trecerile existente pentru accesul riveranilor vor fi refăcute din casete din beton armat, iar podețele carosabile vor fi reconstruite după un model unitar, pe același amplasament”, a declarat Pásztor Sándor, directorul ABA Crișuri.
Lucrările vor fi realizate pe sectoare, fiecare zonă fiind finalizată înainte de a începe intervențiile în sectorul următor. Organizarea șantierului urmărește să limiteze cât mai mult eventualele perturbări ale traficului, însă este posibil să apară blocaje temporare.
Primăria Aleșd a rugat locuitorii să elibereze drumurile și malurile văii de bunuri sau obiecte care ar putea împiedica accesul utilajelor, inclusiv lemne de foc, vehicule sau materiale de construcție.
Lucrările sunt executate de S.C. LAURENȚIU H S.R.L., cu termen de finalizare estimat la 31 decembrie 2026, iar valoarea contractului se ridică la aproximativ 7,19 milioane de lei, TVA inclus.
Citiți principiile noastre de moderare aici!