Un episod neobișnuit de vreme rece a lovit județul Bihor chiar înaintea sărbătorilor pascale. În intervalul dintre Joia Mare și Vinerea Mare, valorile termice au scăzut sub limita înghețului în mai multe localități, iar în zonele montane a revenit peisajul specific sezonului rece, cu ninsoare și depuneri de zăpadă.
Conform informațiilor oferite de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) și Meteo Tulca-Bihor, cea mai coborâtă temperatură a fost consemnată la Stâna de Vale, unde minima resimțită a ajuns la aproximativ –7,3°C.
Temperaturi negative s-au înregistrat și în alte localități din județ: la Ștei termometrele au indicat circa –2,1°C, la Borod –1,9°C, iar în Holod și Săcueni s-a ajuns până la –0,2°C. Chiar și municipiul Oradea a avut o dimineață neobișnuit de rece pentru această perioadă a anului, cu o temperatură minimă de doar 2,9°C.
Imaginile surprinse vineri dimineața, 10 aprilie, arată că în zonele montane, precum Padiș și Coada Lacului, s-a așternut un strat de zăpadă, transformând peisajul într-unul tipic de iarnă.
Video: Meteo Tulca-Bihor
În acest context, reprezentanții Salvamont Salvaspeo Bihor au emis un mesaj de atenționare adresat celor care intenționează să meargă în drumeții, subliniind necesitatea adaptării planurilor la condițiile meteo actuale:
„Recomandăm celor care își planifică excursie în Munții Bihor în acest sfârșit de săptămână să își adapteze planurile și echipamentul la condițiile actuale… de iarnă. Sărbători fericite!”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!