„Încep prin a-mi cere scuze pentru faptul că lupta dintre mine și actuala conducere a ajuns la acest nivel. Lupta e a lor, deși eu am fost cel nedreptățit, fapt dovedit de o instanță pe care vice- președintele Consiliului Județean Ioan Mang o nesocotește, ca de altfel și intervenția Prefecturii în contencios- administrativ, lucruri care au dus la exercitarea unor manadate ilegale- interimat de un an și jumătate, mandat dobândit prin concurs ilegal. Ca și cum nu ar fi fost suficientă nedreptatea la care am fost supus de către Consiliul Județean la momentul evaluarii, iată că mă trezesc și în mijlocul unui război mediatic cu conducerea CJ și cu cea a Teatrului Regina Maria. Sunt înregimentat politic, îmi recunosc „vina” de a fi liberal din 1990 când, ca participant la revoluție, am considerat că liberalismul este calea spre prosperitatea României. Dacă cineva crede că acest lucru mi-a adus avantaje se înșeală, pentru că neînregimentata a participat împreună cu mine la un concurs de director artistic, pe care l-a câștigat prin influența nașului, la acea vreme primarul Oradiei. Se pare că domnul Mang nu suportă nici liberalii, nici înfrângerile și consideră necesar să mă pedepsească pentru faptul că am îndrăznit să îmi caut dreptatea, așa că „si dă-i si luptă”. În următoarele rânduri voi răspunde unor acuzații ale managerului (???) instituției, pe care o voi numi mai jos „doamna interimar”. „Haosul întotdeauna câștigă pentru că e mai bine organizat”, Edward A. Murphy .”Haosul” constatat de doamna interimar era de fapt o adaptare la necesitățile instituției, iar preocuparea mea de a aduce la zi organigrama a fost blocată de mai multe ori de Consiliul Județean care avea probleme mai importante de rezolvat, și nu de a promova materialul depus. Iată ce înseamnă o punere la punct a organigramei în viziunea doamnei interimar: ü Desființarea atelierului de lăcătușerie (decorurile spectacolului care se repetă în acest moment se fac la București, cu siguranță un mod ”eficient” de a gestiona banii publici) ; ü Plasatoarea pe post de sufleur- pe care au folosit-o și ei până în urmă cu o lună (în mod ilegal?). În momentul de față există un singur sufleur, dar probabil că este suficient pentru proiectele puține pe care le are Teatrul în derulare în momentul de față. ; ü Sufleurul de la acea vreme, o domnișoară foarte capabilă, a fost promovat pe postul de secretar literar pentru că în momentul respectiv titulara postului plecase în concediu de maternitate. : ü În urma pensionării unuia dintre scenografi, a rămas un singur scenograf angajat. Acesta putea face față cu brio volumului de muncă, având in vedere faptul că regizorii își formează în general propriile echipe, cum e și firesc, de altfel. Postul rămas liber i-a fost oferit de doamna interimar unei persoane fără studii de specialitate : ü Posturile de asistent manager și jurist au fost ”rezolvate” prin concedierea persoanelor respective și angajarea unor persoane din cercul ei de prieteni. ; ü Regizorii angajați nu fac economie la buget, și dacă nimerești vreunul neinspirat așa rămâne până la pensionare. Salariul pe un an e echivalentul onorariului unui regizor de cel mai înalt calibru. Aceștia făcând un singur spectacol pe stagiune, tragem concluzia că sunt plătiți în final cu un onorariu mult peste cota lor. Am informații certe legate de onorariul dat unuia dintre regizori, similar cu cele date de mine unor regizori considerați de top, onorariu peste cota acestuia. Spre deosebire de doamna interimar eu respect confidențialitatea,așa că nu am să dau nici nume, nici cifre. Scopul meu principal a fost să creez cât mai multe posturi de actori, lucru pe care l-am și realizat, actorii fiind pionii cei mai importanți în orice teatru. Am considerat că un teatru de calitate se poate face prin colaborarea cu regizori importanți, fie că vorbim de regizor tineri sau de cei deja consacrați. Regizorii chemați de mine îmi era într-adevăr prieteni (căci mică e această lume a teatrului, prietenia unor oameni de o asemenea valoare onorându-mă). Regizorii care au montat în perioada mea de mandat sunt nume sonore, foarte importante în lumea teatrală, pe aceștia recomandându-i propriile realizări, și nu prieteniile despre care se vorbește. Nume ca: Victor Ioan Frunză, Alexandru Dabija, Laszlo Bocsardi, Mihai Măniuțiu, Radu Afrim, Mircea Cornișteanu, Gavriil Pinte, Cristian Ioan, Andrei Mihalache, Ovidiu Caiță, Bobi Pricop, Horia Suru, Radu Nica ș.a fac cinste oricărei trupe și fiecare în parte a fost un formator al echipei Teatrului Regina Maria. Colaborarea cu regizori mari face ca și valoarea trupei să crească, nemaivorbind de notorietatea instituției. Din păcate, nimeni nu e perfect și nu există o rețetă a succesului garantat. Prezența unui regizor valoros nu asigură întotdeauna o mare reușită, dar cu siguranță aduce un plus de valoare trupei, pentru că lucrul cu aceștia lasă amprente. Uneori, traseul parcurs poate fi mai important decât destinația. Multe din spectacolele la care face referire au fost puse la conservare, urmând ca ele să fie reluate lamomentul oportun, „cariera” lor nefiind nicidecum încheiată. Au existat și motive legate de factorul uman: plecări în concedii de maternitate, îmbolnăviri, neprelungirea unor contracte de colaborare din varii motive ș.a. Dacă eram lăsat să îmi închei mandatul, multe din aceste titluri s-ar fi regăsit în programul- reluari al teatrului. Un exemplu elocvent în ceea ce privește conservarea este „Scripcarul pe acoperiș”, care a avut o pauză de doi ani, reluat mai apoi cu același succes de la premieră, dovadă că se joacă și astăzi, după opt ani, cu sala plină. Doamna interimar, în schimb, a întrerupt parcursul de succes al unor spectacole în care eram implicat, fie ca regizor, fie ca actor (Și miniștrii calcă strâmb, Domnul Jurdan, Arta adulterului), spectacole ale căror ultime reprezentații au beneficiat de săli arhipline. Au mai fost scoase de pe afiș , în mod nejustificat și spectacolele: Cafeneaua Pirandello, F.A.D, Sufocare, Audiția, În inima nopții ș.a Ar trebui să își aducă aminte doamna interimar că s-a lovit de aceleași probleme, atunci când era director artistic, iar exemplele sunt nenumărate, dar am să mă limitez la unul singur, spectacolul ”Macbeth”, cu regizor străin, cu decoruri mari, cheltuieli considerabile care s-a jucat de 4 ori.

„Eu la tine, tu la mine”

Am devenit în cariera mea și un regizor apreciat, specializat în comedia bulevardieră și muzicaluri, montând peste treizeci de spectacol în diverse teatre. Se poate vedea cu ochiul liber că, acolo unde am montat spectacole, inclusiv la Oradea, acestea s-au bucurat de succes ceea a atras după sine și alte angajamente. În afară de teatrele din Satu Mare și Reșița, unde s-a nimerit să montez și regizorii teatrelor respective să monteze și ei la Oradea (Ce să facem? Lumea

teatrului e mică.), se vede cu ochiul liber cât „adevăr” exprimă afirmațiile doamnei interimar. Apropo de prietenie, cum poate fi numită angajarea regizorului Vutcărău, vechi prieten al acesteia, la teatrul orădean pe post de actor și abia de curând ca regizor? Oare cum a respectat doamna interimar organigrama la momentul respectiv? Oare angajarea domnului Rîmbu ca preparator muzical, în locul celui care a deschis porțile spre succes pe plan muzical ale trupei, Ovidiu Iloc, la ce capitol se poate încadra? Dar cea mai mare prietenie o manifestă față de propria-i persoană, acordându-și asistențe de regie retribuite cu 10% din încasările reprezentațiilor aferente, la care a fost mai mult sau mai puțin prezentă… mai puțin sau deloc.

„Ace, brice și butoni”

Achiziționarea obiectelor de recuzită, a costumelor, se face în conformitate cu cerințele scenografilor, cu condiția încadrării în buget. De exemplu, dacă textul dramatic cere un element de costum sau costumul în sine să fie elegant, nu cumperi sacouri și cămăși de la second-hand. Oricum, cazurile (dacă informațiile sunt adevărate) sunt izolate și nu au constituit un obiect de cercetare pentru Curtea de Conturi. Dacă și-ar fi folosit talentul „detectivistico- contabil” la o instituție de control, astăzi infracționalitatea din România ar fi scăzut considerabil.

Devizele estimative la care se face referire se înscriu în cadrul unor erori materiale pentru că depășirea lor se corectează din mers, dar slavă domnului că au existat sumele necesare pentru realizarea lor. Numai cine nu muncește nu greșește, iar actuala conducere și-a propus să muncească mai puțin ca să cheltuie mai puțin și ca să greșească mai puțin. Cu toate acestea e o greșeală să te lauzi cu spectacole ieftine, care în timp se pot dovedi a fi scumpe prin ineficiența lor. Asta susține și lumea artistică „publicul nu vrea spectacole ieftine, în schimb partidul le vrea”. În general produsul artistic de calitate nu e ieftin și nici neapărat ușor vandabil, dar e absolut necesar într-o societate la care aspirăm: tot mai civilizată, mai educată, mai cultivată. Nu putem gândi în termeni eminamente contabili când ne raportăm la eficiența actului cultural. Este meritorie și „spoiala” cu care se împopoțonează doamna interimar. Nu mă așteptam să amintească toate adevăratele realizări făcute pe parcursul mandatului meu, din venituri proprii și sponsorizări, dar așa ar fi fost onest. Cât despre inventarul costumelor, acesta a pornit în perioada mandatului meu și a avut „șansa” să se finalizeze în interimatul ei.

„Bocsardi falimentar”

Este rușinos că un nume atât de mare în regia românească, și nu numai românească, este târât într-un scandal provocat de doamna interimar, care a refuzat să ducă la bun sfârșit un contract semnat de mine în numele instituției, motivând că ar fi fost un proiect costisitor, a priori declarat de ea falimentar. Oare cine își poate permite să se exprime astfel la adresa unui asemenea regizor? Prin aceste declarații a pus o pată pe obrazul instituției și a stârnit o serie întreagă de reacții negative din partea unor reputați oameni de teatru. Motivele invocate de aceasta sunt neargumentate faptic: Trupa obosită- mulți dintre actori dorindu-și să muncească, și mai ales cu regizorul în cauză; de-a lungul timpului trupa a fost percepută ca fiind una extrem de dedicată și de antrenată. Buget insuficient – aceasta a avut la dispoziție pentru o jumatate de an bugetul aproape integral pentru anul respectiv, iar la final a returnat o parte din bani către bugetul de stat. Cu 20% din bugetul respectiv+ venituri proprii am realizat în anul 2018, până în momentul mazilirii mele, șase premiere, din cel rămas urmând să se mai pună în scenă cel puțin două proiecte mari, unul în regia domnului Bocsardi și al doilea în regia lui Alexandru Dabija. Cu acești bani doamna interimar a realizat două spectacole de mică anvergură, unul cu publicul pe scenă și unul la Arcadia.

„Nu mă las până nu îl văd plecat pe Vulcu din funcție și din teatru”

Iată un deziderat atins! După peste treizeci și cinci de ani de carieră, una nu tocmai de neglijat (nu o spun eu, ci criticii și publicul), Teatrul Regina Maria a considerat că nu mai are nevoie de prezența mea. Iar în ceea ce privește „oferta” lor de a mă plăti pe spectacol, refuzul meu nu a avut legatură cu suma oferită, ci cu modul jignitor în care m-au tratat. La două luni de la expirarea contractului de actor, am fost sunat și informat că mai au nevoie de serviciile mele pentru două spectacole aflate în derulare, nicidecum că ar mai avea nevoie de actorul Daniel Vulcu în proiecte de viitor. Pe de altă parte, contractele se negociază, eu nu am fost chemat la nicio negociere.

„Turneele lungi și dese, cheia marilor succese”

Un turneu de două săptămâni în Rusia și Georgia, în care s-au jucat doar trei spectacole, în condiții ciudate (fără decor), deplasare în care teatrul a trebuit să suporte cel puțin diurnele internaționale pentru o distribuție numeroasă, deplasarea de la Viena cu două spectacole, dintre care unul a fost anulat în ziua spectacolului (un singur bilet vândut), turneu pentru diaspora din Germania, în scop electoral probabil( în perioada alegerilor prezidențiale), fiind finanțat, din mărinimia tătucului Mang, de Consiliul Județean, unde la finalul fiecărui spectacol conducerea a mulțumit CJ-ului. Turneele sunt necesare, dar fără să afecteze bugetul și timpul destinate producțiilor teatrale. Însă cel mai grav aspect al acestor deplasări a fost modul defectuos în care s-au desfășura. Echipa a fost formată în mod discreționar, după bunul plac al conducerii și nu după necesități (tehnicieni lăsați acasă pentru a face loc prietenilor, astfel că actorii au ajuns să care decoruri). „Asta-i pohta ce-am pohtit” sau „Dacă voi nu mă vreți… nici eu nu vă vreu” Sunt două lozinci care funcționează în Teatrul Regina Maria unde grav este că doamna interimar se folosește de funcția pe care o deține, pedepsind actorii care nu îi sunt în grații. Pedeapsa cea mai grea pentru un actor e aceea de a nu-l lăsa să joace. Pe vremea când eram director mi-a făcut o mărturisire cu valoare de axiomă… „nu face distribuții cu actori recalcitranți, fă-le cu prieteni cu care să te poți simți bine în turnee”, lucru care, într-adevăr nu mai trebuie demonstrat pentru că a fost pus în aplicare, atât în perioada ei de director artistic, cât și în aceea de manager interimar.

Pristanda ar fi mândru…

Precum îșî număra el steagurile, cam așa îșî numără și ea realizările… Ar fi mândru de varianta lui feminină, care introduce în cifra de încasări realizate pe stagiunea 2018/2019 două festivaluri (unul toamna, unul vara), uită să amintească faptul că prețul biletelor a crescut, dar și mai mândru ar fi fost dacă ar fi văzut cum numără premierele… Spectacolul „Capcana lui Hamlet”, dat ca premieră, a fost de fapt o reluare a spectacolului „Uciderea lui Gonzago”, inducând în eroare publicul. Am fost nevoit să răspund acuzațiilor, deși realizările din mandatul meu s-au văzut cu ochiul liber. Au fost apreciate atât de public, pe care l-am readus în sala de spectacol, cât și de omenii de teatru. Spectacolele realizate s-au bucurat de succes atât acasă, cât și în festivaluri prestigioase, obținându-se premii nenumărate. Ele vorbesc cel mai bine despre valoarea mea ca manager și despre valoarea trupei Teatrului Regina Maria”.

Elvira Rîmbu câştigă concursul de la Teatru