Din delegaţia care a fost primită de către Gheorghe Falcă, în timpul mitingului de sâmbătă, au făcut parte suporteri, dar şi jucători ai UTA-ei, plus organizatorul de competiţii, Ionel Danciar.
Din declaraţiile jucătorilor utişti prezenţi la mitingul de susţinere a UTA-ei nu a reieşit prea clar, care va fi atitudinea lor faţă de programul de pregătire.
Recent, conducătorii UTA-ei au confirmat deschiderea clubului spre un parteneriat fotbalistic cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad, acţiune de pionierat ce se bucura de încurajarea şi deosebita apreciere a UEFA (vezi: www.uefa.com / grassroots).
Presiunea suporterilor şi implicarea factorilor locali de decizie i-au convins pe cei doi finanţatori ai „Bătrânei Doamne”, Nicolae Bara şi Sandu Ion, să se aşeze la aceeaşi masă.
Pentru a treia zi consecutiv, utiştii au refuzat să se antreneze, deşi au fost avertizaţi de Paul Cazan şi Marcel Coraş de consecinţele continuării grevei.
ARAD - Suporterii echipei UTA sunt aşteptaţi, sâmbătă, la ora 11.00, în faţa stadionului „Bătrânei Doamne” pentru a mărşălui, apoi, pe străzile Aradului, timp de trei ore. Se va protesta faţă de situaţia actuală de la clubul UTA.
Doi dintre jucătorii echipei UTA, Alexandru Bălţoi şi Cristian Todea au intrat în vederile echipei „Poli” Iaşi.
ARAD - După o mini-vacanţă de patru zile, jucătorii „Bătrânei Doamne” ar fi trebuit să efectueze miercuri după-amiază primul antrenament al săptămânii.
FRF a dat termen celor de la UTA să plătească datoriile către jucătorii Stojanovic, Frăsineanu şi Miu. Cei trei au înaintat un memoriu la CSJ, care a le-a şi dat dreptate.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
România va avea o reprezentată în juriul uneia dintre cele mai mari competiții din elita dansului sportiv - Dance World Cup 2026.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un nou miting pentru susținerea lui Viorel Pașca s-a desfășurat în seara zilei de duminică, 5 iulie.
BIHON Sport local
Un grup de componenți ai secției de lupte a LPS Bihorul - CS Gladiatorul Oradea a participat la turneul internațional de la Dunajska Streda (Sovacia).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incident mai puțin obișnuit în timpul unei investigații privind plecarea de acasă a unei adolescente dintr-o comună din Bihor.
Economic
Apicultorii din România vor putea accesa, începând din acest an, o nouă schemă de ajutor de stat destinată pentru susținerea sectorului apicol.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Misiunea de transport aerian de organe la care a fost mobilizat elicopterul Black Hawk s-a desfășurat în cursul zilei de sâmbătă, 4 iulie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„Waves Festival” a fost un adevărat „furnicar” și în ziua a doua, mii de persoane bucurându-se de reprezentațiile de sunet și lumini ale artiștilor care au urcat pe cele patru scene.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de sâmbătă, 4 iulie.
Economic
Șoferii și transportatorii vor mai aștepta câteva luni până la intrarea în vigoare a noului sistem de taxare a utilizării drumurilor naționale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comuna Sânmartin a devenit în ultimul deceniu una dintre cele mai dinamice comunități din județul Bihor.
1
Bihon CSM Oradea
Echipa „leilor roșii” a anunțat recent un nou transfer, cel al jucătorului american Bodie Daniel Hume.