1.000.000 euro pagubă la Termoficare SA

De Cristina Ghilea
26Comentarii
1.000.000 euro pagubă la Termoficare SA
Primul chix major al unității noi de cogenerare s-a produs la finalul anului trecut. Atât șefii Termoficare SA cât și edilii au preferat să treacă situația sub tăcere.

Abia pe fondul super-facturilor emise către orădeni de Termoficare SA aferent lunii ianuarie a ieșit la iveală faptul că, la finalul anului trecut, instalația de cogenerare a stat degeaba cam o lună de zile. Fără nicio legătură cu prețul gigacaloriei sau cu dimensiunea facturii, situația e importantă prin prisma faptului că, deși abia la începutul exploatării, instalația a dat chix într-un interval în care producția, consumul deci și prețul energiei electrice e mare. Cum mare e și paguba în bugetul de venituri estimate ale Termoficare SA.

„E o mașină și, ca orice mașină, se defectează. Acum situația a fost remediată și acum își face treaba. Au existat mai multe situații în care echipamentul nu a funcționat din diferite motive. Cea mai lungă perioadă în care nu a funcționat e între 20 decembrie și 10 ianuarie, când a fost transportată în Ungaria. Au găsit că s-a defectat o piesă de la circuitul de ungere. Încă o săptămână, după aceea, a durat montarea echipamentului”, ne-a declarat directorul Termoficare SA, Stănel Necula.

Specialiștii producătorului și cei care asigură mentenanța, în baza unui contract de 32,2 milioane de euro pe 20 de ani, au fost, anterior, pe amplasament, dar nu au putut pune un diagnostic legat de faptul că echipamentul pierdea masiv ulei.

Paguba estimată de Termoficare SA din stagnarea turbinei producătoare de energie electrică e estimată de conducerea companiei la peste un milion de euro. Necula urmărește să recupereze banii de la asigurator sau de la furnizorul echipamentului, General Electric. „S-a deschis acțiunea cu asiguratorul și cu General Electric am avut recent o ședință. La fiecare eveniment (oprire a turbinei, n.r.), se deschide un dosar de daune cu asiguratorul”, zice managerul. Ce se cuvine plătit va fi, într-un final, decis de un mediator specialist, admite și Necula.

Ioan Maghiar, managerul proiectului cu finanțare europeană în baza căruia s-a cumpărat inclusiv unitatea de cogenerare, spune că echipamentul ar fi încă în garanție. „Noi le-am predat-o celor de la Termoficare SA în operare, acum 2 ani. Din moment ce încă nu am semnat un proces verbal de recepție finală, suntem încă în interiorul contractului. Un defect de fabricație sau unul de instalație poate fi acoperit de garanție, dacă e un viciu de operare atunci nu mai e acoperit de garanție”, spune el, insistând că, deocamdată, municipalitatea nu a intrat în posesia unui raport referitor la defecțiune.

Edilii orădeni pun prețurile mai mici de vânzare a gigacaloriei din alte orașe pe seama populismului primarilor, care vor să fie „băieți buni”. Strict pe cifre, CET-ul orădean e o afacere bună: ca urmare a recentelor investiții spectaculoase în grupul de producție și în modernizarea rețelelor, a ...
Amendă cu repetiție la Termoficare SA. Săptămâna trecută, Garda de Mediu a călcat din nou CET-ul, în urma raportului de emisii în aer depus de companie, aferent anului trecut. În urma inspecției în teren, luni, Garda de Mediu a transmis procesele-verbale pentru două amenzi a câte 40.000 de lei fi...
Începutul lui februarie coincide, în ciclurile anuale ale urbei, cu emiterea celei mai scumpe facturi la întreţinere din an. Grosul costurilor ţine de factura la încălzire. Peste 1200 lei la patru camere; aproape 1000 lei la trei camere şi peste 700 lei la două camere, în Rogerius. Facturile prim...



26Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor