35.000 de agricultori bihoreni au solicitat subvenţii

De Simona Drimbău
Reactualizat la:
35.000 de agricultori bihoreni au solicitat subvenţii
În perioada următoare se pot aduce modificări la cererile depuse urmând a avea loc controlul la fața locului.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a finalizat pe 15 mai, Campania de primire a Cererilor Unice de Plată pentru anul 2019. La nivel naţional au fost înregistrate 846.619 de cereri, pentru o suprafața declarată la plată de 9.711.211,43 hectare.

Județele cu cele mai multe cereri înregistrate sunt Suceava (46.475 cereri), Dolj (36.029 cereri) şi Bihor (35.446 cereri).

Modificări

În perioada 16 – 31 mai inclusiv, la sediile Centrelor județene şi locale APIA, fermierii pot depune modificări la Cererile Unice de Plată depuse în cadrul Campaniei 2019, fără penalităţi.

Conform normelor în vigoare Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură are obligația ca în intervalul 1 iunie – 1 iulie 2019 să efectueze controlul administrativ, inclusiv controlul preliminar al cererilor unice de plată, eșantionarea acestora pentru controlul la fața locului, precum și transmiterea eșantioanelor.

Între 2 iulie – 1 octombrie 2019 se va efectua controlul la fața locului pentru cererile unice de plată eșantionate în acest scop, iar controlul aferent al unor obligații/cerințe specifice, în iarna sau în primăvara anului următor.

Plata avansului pentru anul de cerere 2019 se va efectua în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2019, conform Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013, cu modificările și completările ulterioare. Plata finală ca diferență între cuantumul acordat în avans și cuantumul calculat pentru anul de cerere 2018 se va efectua între 2 decembrie 2019 – 31 martie 2020.

Sprijinul financiar este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !