9 Mai la Oradea

De Alexandra Lăzureanu
Ca în fiecare an, şi orădenii au sărbătorit 9 mai, ziua cu triplă semnificaţie.

Cu mic, cu mare, aceştia au luat parte ( în număr mic) la ceremoniile organizate de Prefectura Județului Bihor, în Parcul 1 Decembrie, cu ocazia Zilei Independenţei de Stat a României, Zilei Victoriei Naţiunilor Unite în Europa şi Zilei Europei.

Evenimentul a debutat cu prezentarea onorului, salutarea drapelului de luptă şi a gărzii de onoare. S-a trecut la intonarea Imnului Oficial al Europei precum şi al Imnului Naţional al României. Ulterior, un sobor de preoţi au marcat evenimentul printr-o scurtă slujbă şi discursuri tematice. Prefectul Claudiu Pop a dat citire mesajului primului ministru al României, Victor Ponta, iar ulterior directorul Muzeului Ţării Crişurilor, Aurel Chiriac, a vorbit despre semnificația acestei zile. Ceremonia s-a încheiat cu o depunere de coroane şi jerbe la Statuia Ostaşului Român, defilarea Gărzii de Onoare, iar corul „Traian Moșoiu” a însufleţit audienţa cu cântece patriotice.

 

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !