9 puncte termice rămân din nou fără apă caldă și căldură

De Oana Farcas
Reactualizat la:
4Comentarii
9 puncte termice rămân din nou fără apă caldă și căldură
Termoficare Oradea anunță că 9 puncte termice vor rămâne, începând de marți dimineață, fără apă caldă și căldură datorită unor lucrări de reabilitare.

Astfel, în perioada 17 octombrie – 18 octombrie, ora 23:00, reprezentanții Termoficare spun că sunt nevoiți să întrerupă furnizarea încălzirii și a apei calde de consum pentru consumatorii alimentati din punctele termice 506, 521, 522, 523, 604, 605, 606, 607 și 1709.

„Oprirea este necesară pentru întregirea parțială a circuitului magistralei numărul 2 pe traseul str. Shakespeare – str. Decebal – Parcul Bălcescu – str. Sucevei, în cadrul proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Oradea pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi a creşterii eficienţei energetice” – etapa a II-a, 20,2 km rețea de transport”, se arată în comunicatul emis de Dan Crețu.

Sunt afectați consumatorii situați în zonele Splaiul Crișanei, str. Decebal – parțial(de la Podul Decebal spre Parcul Bălcescu) și străzile adiacente, str. Xenopol, P. Ispirescu, R. Wagner și Calea Aradului– parțial(până la str. Oneștilor).

„Ne cerem scuze consumatorilor noștri pentru disconfortul creat. Pentru informaţii suplimentare privind stadiul lucrărilor aceștia pot suna la dispeceratul de urgentă TelVerde 0 800 070 800 (număr apelabil gratuit din toate rețelele fixe și mobile)”, a mai adăugat acesta.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor