A început vânătoarea de mistreți de la Balc

A început vânătoarea de mistreți de la Balc
Oaspeții lui Ion Țiriac au ajuns miercuri la Oradea, iar joi a început vânătoarea de mistreți de la Balc.

De obicei vânătoarea de la Balc avea loc în primul weekend al noului an, însă în ultimii doi ani Ion Țiriac a schimbat data. Anul trecut vânătoarea a avut loc cu o săptămână înaintea Crăciunului, iar acum, în 2016, acesta a fost decalată pentru a evita aglomerația de la Aeoportul Oradea. Vineri, 16 decembrie, vor avea loc primele curse low cost operate de Blue Air între Oradea și București, iar omul de afaceri a decalat programul pentru a-și feri invitații de ochii presei.

Conform Agerpres, miercuri ar fi aterizat la Oradea câțiva dintre invitații constanți la vânătoare: creatorul de moda italian Stefano Ricci, prințul Dimitrie Sturdza, Wolfgang Porsche, moștenitorul imperiului auto cu același nume, Klaus Mangold, fostul președinte al grupului Daimler-Chrysler sau Frantz Rauch, cel mai mare producător de sucuri din Europa.

Conform tradiției, vânătoarea de la Balc se desfășoară pe parcursul a două zile. Joi vor avea loc două goane, iar vineri doar una. La fel ca în fiecare an, vânătoarea se încheie cu o petrecere pe domeniul de la Balc.

Carnea este donată

Porcii mistreți sunt crescuți special pe domeniul de la Balc, care se întinde pe o suprafață de peste o mie de hectare. Anual, peste 100 de mistreți sunt împușcați în cadrul vânătorii.

Mistreții împușcați pe domeniul de la Balc sunt verificați de o echipă de medici veterinari care va preleva mostre din fiecare animal doborât.  După aflarea rezultatelor de laborator carnea este donată către cămine sociale.

 



12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor