A renunțat la studii în Olanda ca să devină bucătar

De Veronica Bursaşiu
Reactualizat la:
4Comentarii
Bogdan Vandici
Bogdan Vandici
Este vorba despre tânărul de 21 de ani din Oradea, Bogdan Vandici, care face senzație cu aptitudinile sale în bucătărie în cadrul emisiunii „Chefi la cuțite”.

Încă de la apariția sa în show, tânărul a fost decretat drept autorul celui mai bun desert degustat de chefi în toate cele 5 sezoane și a ajuns în echipa albastră, alături de chef Florin Dumitrescu, căruia vrea să-i dedice trofeul, dacă îl va câștiga. A convins juriul emisiunii cu o rețetă de pavlova, iar apoi a demonstrat că știe să pună în valoare elementul-surpriză, castravetele.

Carpacio de castravete cu dressing de iaurt și castravete, gel de coriandru, sote de mere verzi, miere și migdale zdobite, e farfuria cu care Bogdan a primit încă o dată aprecierile chefilor. De altfel, la doar 21 de ani, Bogdan și-a făcut un adevărat brand din modul în care gătește și își realizează farfuriile, chefii recunoscând adesea maniera sa de lucru. La prima apariție în cadrul show-ului, Bogdan și-a spus, printre lacrimi, povestea, fiind vizibil marcat în momentele în care a vorbit despre mama sa.

Bogdan a povestit că a plecat la facultate în Olanda, dar fiindcă nu i-a plăcut, a decis să se apuce de bucătărie. Și-a încercat abilitățile în bucătăria unui restaurant din Olanda, iar experiența de acolo i-a oferit toate răspunsurile de care avea nevoie. Apoi a venit acasă, și-a luat o diplomă de bucătar și apoi a plecat la Paris, acolo unde a lucrat îndrumat de chef Mihali – fost concurent din sezonul 2, șef de tură într-un restaurant. S-a întors acasă atunci când i-a murit mama și a decis să fie aproape de familie. Acum e component al echipei „Ștrumfii jedi”, cum i-a poreclit Florin Dumitrescu, și se află foarte aproape de a ajunge în marea finală „Chefi la cuțite”.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor