Achiziţii on line pe pagina AFIR

Achiziţii on line pe pagina AFIR
Prin intermediul paginii oficiale de internet (www.afir.info), Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale asigură derularea on-line a achiziţiilor realizate pentru implementarea proiectelor de investiţii finanţate cu fonduri europene nerambursabile prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.


Pentru măsurile de finanţare private solicitanţii de fonduri europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală au obligativitatea derulării achiziţiilor prin modulul on-line pentru adjudecarea contractelor de achiziţii. Procedura on-line se aplică pentru toate achiziţiile private derulate în cadrul PNDR 2020 şi este valabilă pentru achiziţia de servicii, bunuri (cu sau fără montaj) şi de execuţie de lucrări.

„Modul de achiziţii on-line este utilizat din martie 2015, fiind înregistrate până la această dată peste 3.600 de utilizatori şi tot atâtea operaţiuni derulate. Implementarea modulului de achiziţii on-line simplifică semnificativ implementarea proiectelor finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, fiind o componentă foarte importantă în asigurarea transparenţei procesului de achiziţii. Ca o măsură suplimentară de simplificare. Numărul minim al ofertelor conforme primite s-a redus la o ofertă pentru beneficiarii PNDR 2007-2013 care vor termina implementarea proiectului pe procedura de tranziţie şi la două oferte pentru beneficiarii PNDR 2014-2020, de la minimum trei cât era stabilit prin procedura anterioară”, spun reprezentanţii AFIR.

Beneficii

Modulul asigură evitarea apariţiei întârzierilor în derularea contractelor de finanţare, precum şi eliminarea unor eventuale contestaţii din partea ofertanţilor privind lipsa de transparenţă şi direcţionarea procesului de achiziţie de către beneficiarii PNDR – contestaţii care pot duce la blocarea procesului de achiziţie.

Potrivit normelor în vigoare solicitanţii de fonduri europene care depun cereri de finanţare prin PNDR 2020 sunt obligaţi să utilizeze modulul de achizitii on-line al AFIR. Solicitanţii, înaintea semnării contractului de finanţare cu AFIR, vor derula on-line procedura de achiziţii aplicabilă serviciilor eligibile (servicii de consultanţă şi servicii pentru întocmirea studiilor de fezabilitate, cu o valoare mai mare de 15.000 euro) în conformitate cu prevederile procedurii de achiziţii pentru beneficiarii privaţi ai PNDR publicată pe pagina de internet a AFIR. În vederea derularii on-line a procedurilor de achiziţii, beneficiarii privaţi, ofertanţii şi solicitanţii de finanţare au obligaţia autentificării pe pagina oficială de internet a AFIR (www.afir.info).

Procedura de verificare a achiziţiilor derulate on-line se desfăşoară în funcţie de aria de competenţă a structurilor teritoriale ale Agenţiei: la nivelul OJFIR se verifică on-line dosarele de achiziţii pentru proiectele cu achiziţii simple ale beneficiarilor privaţi, la nivelul CRFIR se verifică on-line dosarele de achiziţii pentru proiectele cu achiziţii complexe ale beneficiarilor privaţi, iar la nivelul central AFIR se verifică dosarele de achiziţii pentru proiectele beneficiarilor privaţi cuprinse în eşantionul de verificare pe teren.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase