Administratorii și directorii societăților, pasibili de amenzi între 10.000 – 50.000 lei

Avocat Buta Cosmin - Colaborator al societății profesionale de avocați „Doseanu & Asociații”
Avocat Buta Cosmin - Colaborator al societății profesionale de avocați „Doseanu & Asociații”
Într-o societate clădită pe relații economice este evident că fiecare agent economic urmărește realizarea de profit.

În acest sens, se fac investiții diverse menite să satisfacă cerințele oricărei piețe ce reprezintă interes pentru agenții economici. Astfel, zilnic, au loc zeci de mii de tranzacții. Pentru asigurarea unui climat legal în care aceste tranzacții să aibă loc, legiuitorul a înțeles să impună în sarcina unor agenți economici, obligația de a raporta anumite tranzacții.

Au obligația conform legii, să raporteze tranzacțiile suspecte, persoanele care au calitatea de director, ori de administrator al unei societăți, persoanele care comercializează bunuri în valoare de min. 15.000 euro, asociațiile și fundațiile, băncile, administratorii de fonduri de pensii private, cazinourile, notarii publici…etc.

Pentru a îndeplini aceste obligații de raportare către Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor și a nu fi pasibili de sancțiuni contravenționale, entitățile menționate mai sus, au obligația să desemneze una sau mai multe persoane care să preia aceste responsabilități. Numele acestor persoane va fi comunicat Oficiului împreună cu natura și limitele responsabilităților trasate în relația cu acest Oficiu.

O altă obligație impusă societăților este spre exemplu obligația ca în desfășurarea activității lor, să adopte măsuri de cunoaștere a clientelei.

În cazul unui control, agenții constatatori ai Oficiului vor putea solicita: documente prin care s-a desemnat una sau mai multe persoane care au responsabilități în aplicarea legii și comunicarea identității acestor persoane Oficiului împreună cu atribuțiile concrete, procese-verbale de instruire a angajaților în aplicarea prezentei legi, măsurile practicate pentru cunoașterea clientelei, modalitățile de stocare a documentelor referitoare la tranzacții,…etc.

Odată raportată o tranzacție suspectă, Oficiul poate lua decizia de a o suspenda cu consecința indisponibilizării sumei în contul titularului. Dacă această suspendare se face cu rea-credință și contrar dispozițiilor legale, persoana prejudiciată se poate adresa justiției pentru repararea prejudiciului cauzat de întârzierea efectuării acelei tranzacții.

În măsura în care sunt nesocotite aceste dispozițiie de către entitățile raportoare, în cazul ivirii vreunui control, agenții constatatori vor putea aplica amenzi cuprinse între 10.000 – 50.000 RON, atât persoanei fizice cât și persoanei juridice.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !