Adrian Domocoș a fost condamnat la 7 ani de închisoare cu executare

Reactualizat la:
6Comentarii
Adrian Domocoș a fost condamnat la 7 ani de închisoare cu executare
Fostul primar al Beiușui, Adrian Domocoș, a fost condamnat de Curtea de Apel Oradea la 7 ani de închisoare cu executare. 

În acelaşi dosar cu Episcopul Bercea, Adrian Domocoş a fost condamnat la 7 ani de închisoare, în regim privativ de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, abuz în serviciu şi obţinerea unui folos necuvenit pentru altul, fals intelectual, efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia de primar, deţinerea fără drept a unei arme neletale, deţinerea fără drept a muniţiilor. Totodată, instanţa a dispus achitarea acestuia pentru alte trei infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu şi obţinerea unui folos necuvenit pentru altul.

Speranţe

„La infracţiunea principală de corupţie pentru care s-a constituit acest dosar şi pentru care Domocoş a fost arestat s-a dispus achitare. În cazul altor infracţiuni reţinute în sarcina domnului Domocoş s-a dispus achitare. Practic, domnul Domocoş a fost condamnat la 7 ani (de fapt, pedeapsa stabilită ar fi de 14 ani, dar a beneficiat de reducere la jumătate a limitelor de pedeapsă) pentru că a deţinut acasă o armă ruginită cu aer comprimat, a avut câteva cartuşe în plus peste limita legală, şi-ar fi ajutat mama (potrivit acuzaţiilor) să cumpere anumite produse pentru magazinul de vânătoare şi pescuit, ar fi reparat (tot potrivit acuzaţiilor) un acoperiş la un imobil fără a avea toată documentaţia legală. Mă gândeam la dosarul Cocoş, unde s-a dispus o condamnare de 2 ani pentru câteva zeci de milioane de euro, tun dat Statului Român. Soluţia pe ansamblu raportat la toţi inculpaţii cuprinde 90% achitări. E bine că e o soluţie în primă instanţă, care nu produce niciun efect juridic. Urmează ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să reanalizeze toate probele din dosar şi probabil să reformeze prezenta hotărâre”, a declarat apărătorul fostului primar al Beiuşului, avocatul Răzvan Doseanu.
Totodată, judecătorii i-au aplicat lui Domocoş şi pedeapsa complementară, pe o perioadă de 2 ani, a interzicerii exerciţiului dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme.

Instanța a dedus din pedeapsa aplicată lui Domocoş durata reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu – din data de 15.12.2014 până la data de 16 iunie 2015 inclusiv.

Hotărârea nu este definitivă, ea poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, apelul urmând să fie soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

 



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor