Ajutoare pentru sinistratii din Amara

Reactualizat la:
Părintele Gheorghe Nemeş
Părintele Gheorghe Nemeş
Ajutoarele au fost încărcate miercuri şi vor pleca spre Sudul ţării.

Peste cinci tone de alimente şi îmbrăcăminte pleacă joi spre sinistraţii din localitatea Amara (judeţul Buzău). Părintele Gheorghe Nemeş, slujitor la Biserica Albastră şi coordonatorul proiectelor care se desfăşoară la aşezământul social – cultural „Sfântul mare Mucenic Gheorghe” de la Parohia Ortodoxă Română Oradea Vii, împreună cu comitetul de susţinere a celor bolnavi şi nevoiaşi, a lansat un apel în parohia sa pentru ca toţi credincioşii să fie solidari şi milostivi cu suferinzii şi cu cei greu încercaţi de viscolul şi zăpezile aşternute în această iarnă asupra caselor şi locuitorilor din partea de Sud a României.

Suflet mare

Campania de strângere de alimente s-a desfăşurat în zilele de 15, 19 şi 25 februarie 2012. În urma acestor apeluri, credincioşii cu suflet mare au adus alimente (făină, ulei, zahăr, orez, conserve, paste făinoase, dulciuri etc.) şi îmbrăcăminte pentru familiile sinistrate. Campania a fost coordonată de preoţii de la Biserica Albastră: Viorel Samaşca-Nemeş, Adrian Popovici şi Gheorghe Nemeş. Acestora li s-a alăturat şi credincioşii din parohia Ineu de Criş, prin preotul paroh Mircea Ghitea. Ajutoarele vor fi trimise astăzi cu maşina credinciosului Ioan Chiş.

Este demn de amintit că Filantropia Oradea, prin sucursala de la parohia Oradea Vii, mai precis prin „Agapa Sfântului Mare Mucenic Gheorghe” şi a unui însemnat număr de credincioşi din Oradea şi împrejurimi, asigură, zilnic, mâncare la domiciliu pentru 18 persoane bolnave, fără întrerupere de un an şi jumătate.

„Tuturor donatorilor, Dumnezeu să le răsplătească cu pace, sănătate şi mântuire, iar celor sinistraţi să li se dea liniştea şi puterea de a trece mai uşor peste încercările care au venit asupra lor”, a spus părintele Gheorghe Nemeş.

Părintele Lazăr Laurenţiu, consilier eparhial, şi preotul Gheorghe Nemeş se vor deplasa şi ei în zona în care vor fi transportate alimentele şi îmbrăcămintea, ca delegaţi ai PSS Sofronie Drincec, episcopul ortodox al Oradiei.

C.D.

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !