Orădenii se pot bucura de o gamă mult mai mare de produse vestimentare, de la deja consacratele H&M și Orsay, dar și de articole sportive de la Hervis sau încălțăminte de la City Shoes și Benvenuti. Cei cinci mari retaileri au deschis reprezentanțe în cadrul noului centru comercial Lotus Retail Park Oradea, situat pe strada Ștefan Octavian Iosif, nr. 7.
H&M a deschis al doilea magazin din Oradea
Vești bune pentru fanii H&M! Retailerul internaţional de modă și-a deschis cea de-a doua unitate din Oradea, după cea inaugurată în 2011, în Lotus Center. Mai aproape de orădeni, magazinul oferă o suprafață generoasă structurată pe trei categorii: femei, bărbați și copii.
Înființat în 1947, lanțul de îmbrăcăminte suedez Hennes & Mauritz le oferă clienților o gamă completă de colecții care include articole casual sau elegante pentru femei, articole moderne pentru bărbați, dar și colecții șic pentru copii și adolescenți, lenjerie intimă și articole sport.
Hervis Sports se extinde în Oradea
Hervis Sports, cel mai mare lanţ austriac de retail sportiv din Europa, s-a extins pe piaţa orădeană prin deschiderea celui de-al doilea magazin. Plasat în noul centru comercial Lotus Retail Park, acesta se întinde pe o suprafață de 800 mp.
Cu un concept multi-brand care constă în 60% produse aparținând unor mărci sport consacrate și 40% mărcilor proprii – Kilimanjaro, X-Fact, Denali, Benger, Seems, Hervis oferă o gamă diversificată de articole dedicate activităților zilnice și sporturilor indoor și outdoor. De asemenea, retailerul sportiv le oferă amatorilor de shopping o întreagă colecție de încălţăminte şi articole textile destinate practicării unei game variate de sporturi, atât pentru adulți, cât și pentru copii.
Potrivit Directorului General Hervis Sports România, Cătălin George Pozdarie, această deschidere reprezintă o etapă importantă în planul de dezvoltare locală a Hervis Sports, oraşul Oradea fiind unul din cele mai importante centre economice, sociale şi culturale din România.
City Shoes – încălțăminte din piele naturală pentru bărbați și femei
Cel de-al doilea magazin City Shoes, deschis în noul centru comercial, pune la dispoziția femeilor și bărbaților o gamă largă de încălțăminte din piele naturală care urmărește confortul, forma piciorului, elasticitatea și rezistența în timp. Cu un design deosebit, modern, în trendurile zilei, selecția de încățăminte reunește un număr de branduri românești și străine, precum: Rieker, Bontimes, Otter, Garkony, Botta, Johnny Shoes etc., pregătite cu atenție pentru a satisface cele mai exigente gusturi.
Îmbrăcăminte în tendințe la noul magazin Orsay
Pasionatele de modă au parte de noi surprize în ton cu tendinţele actuale, la Lotus Retail Park Oradea, acolo unde s-a deschis cel de-al doilea magazin din oraș al brandului german de fashion Orsay. Spre încântarea doamnelor şi domnişoarelor, colecțiile propun ținute feminine, elegante, office și casual la prețuri accesibile.
Orsay oferă croiuri deosebite, detalii moderne și culori în tendințe care să reflecte întocmai energia și așteptările femeilor de a avea o garderobă cu un plus de stil, dar fără a renunța la confort.
Benvenuti întregește oferta de încălțăminte
Situat în Lotus Retail Park, cel mai nou magazin Benvenuti este cel de-al doilea din Oradea care îmbracă noul concept store Benvenuti.
Benvenuti este unul dintre principalii retaileri de încălțăminte din Oradea.
,,Am încercat să alternăm elemente de volumetrie și cromatică astfel încât și produsele să fie evidențiate mai bine și să fie un ambient cât mai plăcut. Din acest sezon avem un grup nou de producători foarte buni de încălțăminte, care sunt destul de ușor de identificat prin stiluri diferite și noi de produse”, a declarat Dan Pavel, general manager Benvenuti.
Orădenii sunt așteptați într-un spațiu mai mare, modern și cu personal instruit și pregătit să consilieze clienții cu cele mai bune sfaturi în domeniu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!