„Alegi să preţuieşti sau să striveşti?” – o campanie împotriva exploatării sexuale

De Alexandru Guiaș
Reactualizat la:
„Alegi să preţuieşti sau să striveşti?” – o campanie împotriva exploatării sexuale
© Foto: IPJ Bihor
Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP), în parteneriat cu Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România (AIDRom), a lansat campania online de prevenire a traficului de persoane.

Mesajul campaniei constă într-un îndemn de a nu cumpăra servicii sexuale: „Nu plăti pentru sex! Cererea de servicii sexuale creşte numărul victimelor traficului de persoane!”. În cadrul campaniei va fi lansat şi un concurs pentru cei mai activi utilizatori.

Conform inițiatorilor campaniei, aceasta urmăreşte reducerea cererii traficului de persoane în vederea exploatării sexuale, prin informarea şi sensibilizarea opiniei publice cu privire la cauzele şi efectele acestui fenomen infracţional. Grupul-ţintă principal este format din utilizatorii de facebook de gen masculin, grupul-ţintă secundar din utilizatorii de facebook de gen feminin, care pot deveni victime ale traficului de persoane în vederea exploatării sexuale, iar grupul-ţintă general este reprezentat de publicul larg, utilizator de informaţie online.

ANITP este coordonator naţional al aplicării politicilor în domeniul luptei împotriva traficului de persoane, având rolul de a desfăşura activităţi de prevenire şi monitorizare a acestui fenomen infracţional.

Cei care doresc să afle mai multe detalii legate de campanie sau despre ANITP o pot face la tel. 021.311.89.81, fax: 021.319.01.83 (persoană de contact – Ciprian Ghiţuleasa, la adresa de e-mail: presa.anitp@mai.gov.ro, pe website-ul: anitp.mai.gov.ro, sau pe facebook: Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !