Ambulanța Bihor a instruit elevii în cadrul programului „Școala altfel”

Reactualizat la:
Ambulanța Bihor a instruit elevii în cadrul programului „Școala altfel”
Nici Serviciul Județean de Ambulanțănu a dus lipsă de vizitatori.

Programul „Să știi mai multe, să fii mai bun!”, ediția 2016, desfășurat în perioada 18-22 aprilie, a adunat la sediul SAJ sute de elevi din numeroase școli și licee.

Managerul instituției Gheorghe Pintea le-a prezentat tuturor celor prezenți sediul central (logistică și dotare SAJ Bihor), echipajele și modul în care se primesc fișele de solicitare. De asemenea ei au admirat și autosanitarele gata de plecare în misiune, cu dotările aferente.13002337_1315053148510039_4762893740245826806_o (1)

SAJ s-a folosit de această oportunitate pentru a instruii elevii prezenți.

Într-o sală de curs, un medic împreună cu un asistent sau voluntar au arătat pe un manechin manevrele de resuscitare pe care le poate aplica orice persoană, și totodată au vorbit despre felul în care se asigură salvatorul și pacientul, unde se apelează după ajutor și ce măsuri se iau în caz de obstrucție de căi aeriene sau stop cardio-respirator.

Unii dintre elevi au testat pe pielea lor aceste metode, și pe rând au simulat pe manechinul care a „suportat” cu tărie compresiile toracice.2
Au fost prezente gradinițe din Oradea dar și numeroase școli și licee (Liceul Teoretic “Aurel Lazăr, Colegiul Economic Partenie Cosma, Liceul Teologic Baptist Emanuel, Școala Gimnazială “Oltea Doamnă”, Școala Gimnazială “Nicolae Bălcescu”, Liceul Don Orione , Şcoala Gimnazială “Octavian Goga”, Liceul Tehnologic Sanitar “Vasile Voiculescu”, , Colegiul Național “Mihai Eminescu”, Colegiul Tehnic “Mihai Viteazul”)

Alte echipaje din cadrul SAJ Bihor au fost solicitate să facă prezentarea și demonstrațiile cu manevrele de resuscitare chiar în curtea școlii (Liceul de Arte aproximativ 100 de elevi, Liceul Eminescu aproximativ 150 de elevi )



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase