Antrenați pentru salvare din subteran

De Cristina Ghilea
Speologii au învățat tehnica la faleză și apoi au aplicat-o în mai multe exerciții de salvare în subteran
Speologii au învățat tehnica la faleză și apoi au aplicat-o în mai multe exerciții de salvare în subteran - © Foto: Tudor Rus
Școala Națională Salvaspeo de la Roșia a fost urmată de un exercițiu cu participarea salvatorilor experimentați din toată țara.

Pentru șapte zile din octombrie, carstul din Roșia a fost poligon de antrenament pentru 13 aspiranți la statutul de salvator din peșteri. Pentru șapte zile, Corpul Român Salvaspeo CORSA a instruit speologi din Polonia și din țară – din Bihor, Cluj, Arad, Mureș, Brașov, Dâmbovița, Alba și Maramureș. Cei 13 au venit la Roșia ca speologi „avansați” și au părăsit școala ca salvatori. Condiția pentru înscrierea la școala Salvaspeo a fost ca speologul să dețină atestarea că a absolvit cursurile de TSA II ale Școlii Naționale de Speologie, ceea ce înseamnă că elevul deține cunoștințele necesare pentru echiparea verticalelor din peșteri.

„Programul a fost de șapte zile. Primele trei zile le-au petrecut în exterior, la faleza Peștera Vacii, pe Valea Albioarei. Au învățat tehnici de echipare și evacuare pe verticală a unui accidentat. După asta au făcut patru zile de peșteră, unde au pus în practică ce au învățat în primele zile. Au lucrat în Peștera cu Ferigi, unde traseul evacuării a fost cu o diferența de nivel de 60 m și o lungime de 400 m, în Avenul Sohodol, de la -100 cu o lungime 200 m, și în Peștera Bătrânului, de la -60 cu o lungime de 1 km. În ultima zi s-a ținut exercițiul național, la care au participat salvatori din toată țara, în Peștera cu Apă de la Bulz, pe Valea Iadului. Diferența de nivel a traseului a fost de 40 m și 500 m din traseul subteran și a constat din parcurgerea unui curs de apă, evident, cu echipamentul de neopren”, ne-a relatat Tudor Rus, organizatorul școlii.

Școala Salvaspeo de la Roșia – spune acesta – e unica organizată anual, din România, mutată aici din 2008.

La finalul cursurilor, speologii vor mai susține un examen în baza căruia primesc atestat și certificat profesional cu meseria de salvator din mediul subteran speologic, meserie atestată în nomenclatorul românesc de meserii.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !