Autoritățile au fost sesizate cu privire la producerea unui accident rutier în care a fost implicat un ATV la ora 15:58.
„Din primele verificări efectuate de polițiști a rezultat că un bărbat de 27 de ani, din comuna Pocola, județul Bihor, în timp ce se deplasa cu un ATV, în scop de agrement, pe un drum forestier, dintr-o zonă împădurită situată în extravilanul localității Tărcăița, județul Bihor, care face parte dintr-o arie naturală protejată, ar fi pierdut controlul asupra vehiculului și s-ar fi răsturnat.
În urma evenimentului, bărbatul a suferit leziuni și a fost transportat din zona respectivă cu un elicopter privat, până în incinta unei societăți comerciale din municipiul Beiuș, prevăzută cu heliport, de unde a fost preluat de un echipaj medical”, se arată într-un comunicat transmis de reprezentanții Poliției Bihor.
Potrivit informațiilor obținute de reporterii Bihon.ro, elicopterul care a fost mobilizat la locul accidentului este deținut de Victor Micula.
Purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, locotenent Camelia Roșca a precizat pentru Bihon.ro că la fața locului au fost mobilizați de urgență pompierii paramedici din cadrul secției Beiuș și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.
Până la momentul în care forțele de intervenție au ajuns la fața locului, viceprimarul de Pocola a fost preluat de elicopter. Momentul a fost surprins de martori, care au postat pe rețelele de socializare o filmare.
Primarul comunei Pocola a confirmat pentru redacția Bihon.ro că bărbatul rănit în accident este viceprimarul comunei, Răzvan Stanciu. Edilul a susținut că știe de situație și că cel mai important aspect este acela că viceprimarul nu a suferit răni care să-i pună viața în pericol.
„Bărbatul suferise o fractură a degetului și o contuzie a șoldului stâng” a declarat Liciniu Venter, managerul SAJ Bihor pentru Bihon.ro
Oamenii legii au stabilit că bărbatul se afla împreună cu alte persoane, care se deplasau, la rândul lor, cu ATV-uri prin zona respectivă.
„Polițiștii continuă verificările în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și a stabilirii împrejurărilor în care s-a desfășurat activitatea, urmând ca, în funcție de rezultatul acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun, conform prevederilor Legii nr. 407/2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic. Totodată, au fost informați și reprezentanții autorităților competente în domeniul protecției mediului, în vederea efectuării verificărilor și dispunerii măsurilor legale, potrivit competențelor”, se mai arată în comunicatul de presă transmis de reprezentanții Poliției Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!