Aşteaptă ceremonia de la Roma

De Crina Dobocan
Reactualizat la:
1Comentariu
Poetul Gheorghe Vidican alături de Luigi Marzio
Poetul Gheorghe Vidican alături de Luigi Marzio
Gheorghe Vidican, primul poet din afara Italiei clasificat pentru Premiul Internaţional ,,Don Luigi di Liegro’’.

Calificat la a VIII-a ediţie a Premiului Internaţional „Don Luigi di Liegro”, poetul orădean Gheorghe Vidican aşteaptă ceremonia de premiere de la Roma. Poetul s-a calificat la secţiunea „Poeţi publicaţi în volum”, cu cartea „3D”. Premiile vor fi înmânate sâmbătă, 30 aprilie, în cadrul unei ceremonii de premiere care va avea loc la Muzeul ,,San Salvatore in Lauro’’ din Roma.

Un juriu, prezidat de poetul şi criticul literar Manuel Cohen, a avut o misiune grea în a desemna câştigătorii. ,,Va fi o întâlnire interesantă la care vor participa mulţi poeţi de excepţie din Italia şi din alte ţări.

În concurs s-au înscris 67 de poeţi străini, pe lângă cei italieni, cu 300 de poezii. Am fost singurul care am rămas în final’’, a relatat Gheorghe Vidican. Volumul ,,3D’’ al poetului Vidican este bilingv şi cuprinde poezii scrise în perioada 2003-2013, în traducerea Tatianei Ciobanu şi a Elenei Todiraş. Versiunea poetică a volumului este semnată de Annamaria Ferramosca, iar supervizarea de Gabriella Molcsan (editura CFR, Sondrio 2015).

Criticul literar Laura Rainier consideră foarte preţios volumul de poezie românească, semnat de un autor în viaţă, necunoscut în Italia, volum de poezii tradus în colaborare cu poete şi traducătoare italiene şi românce.

,,Datorită efortului cultural a patru femei, care au înțeles frumusețea acestei poezii și au dorit să o facă cunoscută, astăzi, putem citi în limba italiană poeziile lui Gheorghe Vidican, autor tradus deja în mai multe limbi. Aceasta este cea mai bună modalitate de a intra în consonanță cu alte țări, așa cum am arătat de mai multe ori în lucrările scrise, exprimându-mi interesul pentru România. Pe lângă acest fapt, care reprezintă în sine un proiect foarte bun, fapt pentru care le mulțumesc tuturor celor care au îngrijit această ediție, poeziile lui Vidican merită să fie cunoscute. Această antologie de poezii, cu titlu de 3D este preluată din creația sa, pornind de la lucrările sale din anii ’80 (publicate numai în 2003) până acum, care au fost publicate doar în reviste românești’’, a apreciat Laura Rainier.

Gheorghe Vidican s-a făcut cunoscut în Italia în noiembrie 2015, cu ocazia unui turneu de prezentare al volumului ,,3D’’ (Roma, Guidonia, Milano). Volumul a fost prezentat la Biblioteca Națională a Italiei, dar şi la Academia di Romania, foarte activă în activități culturale.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor