Asteptati la Bursa locurilor de munca

De Simona Albinaru
Vineri, 28 septembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, va avea loc Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi.

La evenimentul care se va desfăşura în intervalul orar 9.00 – 13.00, sunt aşteptaţi absolvenţii promoţia 2012, care nu şi-au găsit un loc de muncă, dar şi alte categorii de persoane.

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Bihor a invitat la Bursă 70 de agenţi econimici. Până în prezent s-a primit conformare de la cinci. Aceştia oferă spre ocupare 32 de locuri de muncă din care nouă pentru studii superioare. Conform reprezentanţilor instituţiei se aşteaptă ca în zilele următoare alţi agenţi economici să-şi confirme participarea.

Angajare

„Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie creşterea gradului de ocupare prin întâlnirea directă a cererii cu oferta de locuri de muncă”, a precizat Daciana Nica, directorul adjunct al AJOFM Bihor. Deşi intitulată Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi la Bursa pot participa şi alte categorii de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.

Bursele locurilor de muncă organizate de AJOFM Bihor reprezintă o oportunitate pentru toţi solicitanţii de locuri de muncă interesaţi de a cunoaşte mai bine piaţa muncii şi oferta de locuri de muncă, pentru a putea astfel să aleagă o slujbă, conform pregătirii lor profesionale. De asemenea, angajatorii care vor participă la Bursă vor avea prilejul să-şi recruteze personalul direct, fără intermediari, în funcţie de cerinţele concrete ale locului de muncă pe care îl oferă.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase