„Hotărârea a fost adoptată de Consiliul Local, contrasemnată de secretar, neatacată de prefect, publicată pe site-ul Primăriei. De la începutul anului, de mai multe ori m-am interesat de această lucrare, care nu s-a realizat anul trecut. Am primit asigurări că sunt fonduri și că în vacanța de vară se va asfalta curtea școlii. Nici acum nu s-a realizat, cineva are interes să genereze și să alimenteze tensiunile politice? Elevii și cadrele didactice nu contează pentru executiv”, susține Melinda Kirei, șefa grupului UDMR din Consiliul local.
Ea spune că situația, așa cum e acum, devine periculoasă pentru copiii care învață în clădirea de pe Strada Mihai Eminescu. În fața corpului de clădire din curte asfaltul s-a surpat și s-a căscat o groapă adâncă, în care se pot vedea țevile instalațiilor de utilități. Kirei apreciază că e o chestiune de timp până când un copil se va accindenta sau până când groapa se va lărgi și mai tare.
Consilierul UDMR susține că, recent, după scandalul iscat când Consiliul Județean a alocat bani pentru clădirea acestei școli iar Primăria i-a redirecționat spre alta, i s-a prezentat varianta că municipalitatea nu ar putea asfalta curtea până la reglementarea situației juridice a imobilului. În prezent, proprietatea clădirii se judecă într-un proces între Primărie și Episcopia Romano-Catolică.
Kirei preferă să îmbrace situația într-o haină juridică: „Ducerea la îndeplinire a hotărârilor Consiliului Local este obligatorie pentru executiv. Nu vreau să reiau discuțiile politice în legătură cu sumele acordate de Consiliul Județean cu destinație precisă, pentru întreținerea școlilor, doar precizez că rezultatul e egal cu zero, în continuare elevii și cadrele didactice suferă. Doresc însă, să prezint un caz revoltător, respectiv mai multe aspecte negative, care demonstrează că executivul nu respectă prevederile Legii 215/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare, care la Art 61 alin.(2) prevede, că primarul asigură punerea în aplicare a hotărârilor consiliului local. Mai mult, Art.77 prevede, citez: ”Primarul, viceprimarul, secretarul unităţii administrativ-teritoriale şi aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcţională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, oraşului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale.” Hotărârea Consiliului Local 117/ din 23 februarie 2017 prevede, citez: Asfaltare curte școală gimnazială Szacsvay Imre, corp clădire situat pe strada Mihai Eminescu nr.28, municipiul Oradea”, precizează udemerista.
Citiți principiile noastre de moderare aici!