Au redescoperit Bihorul pe bicicletă

Reactualizat la:
4Comentarii
Au redescoperit Bihorul pe bicicletă
Evenimentul „Redescoperim Bihorul pe bicicletă” stabileşte legături între comunităţile locale şi vizitatori.

Primul eveniment din cadrul proiectului „Drumul Bisericilor de lemn” desfășurat sâmbătă 10 septembrie 2016, în județul Bihor s-a bucurat de succes. Peste 100 de bicicliști de toate vârstele au participat la evenimentul „Redescoperim Bihorul pe bicicleta – Biserici de lemn”. Cei care au răspuns inițiativei Agenției de Management al Destinației Bihor au străbătut pe parcursul zilei 40 de kilometri pe bicicletă, vizitând patru biserici de lemn, situate în localitățile Tilecuș, Vârciorog, Fâșca și Hotar.

Turiștii au  fost întâmpinați de localnici cu produse preparate tradițional sau cu fructe de sezon. De pe mesele ornate cu țesături tradiționale și aranjate la umbră în curtea bisericilor nu au lipsit plăcintele, pancovele, brânzoaicele, sarmalele, brânzeturile, merele, strugurii și nici băuturile tradiționale. Cu aceeași ocazie, excursioniștii au putut să admire câteva straie populare și dansuri populare tradiționale de pe Valea Crișului Repede. Istoria localităților și informații despre arhitectura celor patru lăcașe de cult au fost prezentate de către preoții parohi sau de către profesori de istorie ai locului. 
12 V+órciorog grup

Evenimentul a avut ca și scop promovarea bisericilor de lemn din județului Bihor, susținerea producătorii locali, popularizarea preparatelor culinare din fiecare zonă și nu în ultimul rând, încurajarea cicloturismului în județul Bihor.

Atracţii pentru turişti

Dan Suciu, preotul paroh din Tilecuș a spus că „”aceste evenimente în care sunt promovate lăcașurile de cult și gastronomia locală ar trebui organizate cât mai des. Este un prilej pentru a dezvolta comunitatea”.„La noi în Vârciorog turiștii sunt bineveniți. Biserica de lemn, ospitalitatea localnicilor și peisajele naturale sunt aici și vor fi transmise mai departe cu ajutorul acestor evenimente, pe care le dorim cât mai dese”, a spus preotul ortodox Florin Gherman, parohul bisericii din Vârciorog.

„Apropierea de tradițiile și credința oamenilor se poate face prin cunoaștere și călătorie. Faptul că toți acești turiști s-au ostenit să ajungă până la noi în Hotar ne face să credem că astfel de inițiative merită să fie susținute. Avem ce oferi turiștilor.” a mărturisit celor prezenți Horațiu Bocșan, preotul ortodox din Hotar.

16 Hotar interior

Preotul Laurențiu Lazăr, reprezentantul Episcopiei Ortodoxe Române, a Oradiei și al Asociației Filantropia Oradea a spus că „astfel de inițiative nu trebuie să se oprească aici. Patrimoniul cultural religios și tradițiile locale pot atrage turiști. Descoperirea bisericilor de lemn este un prilej de a ne cunoaște pe noi înșine și de a intra în contact cu frumusețea mediului rural ”.

Evenimentul „Redescoperim Bihorul pe bicicletă – Biserici de lemn” a dus la „stabilirea unor legături extraordinare între comunitățile locale și vizitatori (antreprenori, reprezentanți ONG, media, tineri) și suntem convinși că împreună putem crea un mediu optim pentru un turism responsabil, pentru potejarea ecosistemului și biodiversității și pentru promovarea valorilor culturale ale județului Bihor” a declarat Ovidiu Secară, președintele Asociației Unanimis.

20 spre gar¦â prinn sate



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor